Sponsor oficial al
Când Friedrich Nietzsche spunea că „cine luptă cu monștrii trebuie să aibă grijă să nu devină el însuși un monstru", pare că prevedea, cu o claritate dureroasă, destinul recent al USR. Un partid născut din revolta împotriva sistemului, din aspirația către o politică morală și transparentă, s-a transformat – aproape ritualic – în tot ceea ce a jurat că va distruge.
Ieri, într-un gest politic greu de înțeles pentru orice om de bun-simț, dar previzibil pentru cine cunoaște natura organizațiilor mistuite de vanitate și frică, USR a decapitat-o pe Elena Lasconi. Femeia care, după europarlamentare, a oferit partidului ultima gură de oxigen. Cea care, pe persoană fizică, fără ajutor de la centru, a intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale interne, învingând atât PSD, cât și PNL – o performanță unică în politica ultimului deceniu.
Lasconi a fost salvarea USR. Iar răsplata a fost trădarea.
Să fie înlocuită pentru un personaj straniu, un ins ce pare să fi fost desenat dintr-o schiță neterminată a teatrului absurd, susținut pe canale obscure și, conform unor surse, chiar rusești. Dacă într-o vreme orice asociere cu Rusia era o condamnare, astăzi pare că nu mai înseamnă nimic. „Nu există adevăr, există doar percepție", spunea Nietzsche. Iar percepția celor din USR s-a adaptat noilor vremuri.
Să-i spui „ciudat" e o formulare blândă. Individul are dificultăți flagrante în a comunica, în a empatiza, în a convinge. Într-o lume în care liderii politici sunt și voci și simboluri, el nu este nici una, nici alta. Este doar reflexia unei organizații care nu mai are busolă. „Când farul moral se stinge, corabia devine epavă înainte de naufragiu."
USR nu mai e partid. Este o haită. O haită de vârcolaci care, atunci când nu mai găsesc dușmani în afară, se devorează între ei cu o plăcere bolnavă, aproape demonică. De aici și metafora din titlu: și-au ucis mama. Căci Lasconi era, simbolic, figura salvatoare, protectoare, lucidă – o mamă politică într-un partid de orfani ideologici.
În final, rămânem cu o lecție grea, dar necesară. Poți să învingi sistemul, dar nu te poți elibera de natura umană. Iar când ambiția întâlnește mediocritatea, rezultatul este întotdeauna sinucigaș.
Și-au ucis mama. Și-au semnat, în tăcere, actul de deces.
Distribuie articolul:
Alte articole
Accident în Stroești: bărbat rănit după ce a lovit un cap de pod
- de Florin Bâcu
- 24 Februarie 2025
Medicul idealizat pe Instagram sau Facebook versus realitatea din cabinet
- de Octavia Hantea
- 14 Martie 2025
ODISEEA FRF (III): Cronica unui deznodământ (blat) anticipat
- de Andrei Craioveanu
- 4 Aprilie 2025
Se schimbă strategia: miza pe tineri. Doi frați gemeni au semnat cu FCU
- de Dan Bratu
- 7 Aprilie 2025
Cât costă dreptul să jefuiești muribunzi
- de Mihai Belu
- 9 Aprilie 2025
Lucrările de modernizare a aeronavelor IAR-99 înregistrează întârzieri. Ministrul Apărării vrea să știe cauza
- de Octavia Hantea
- 13 Martie 2025