Sponsor oficial al
În România de azi, cultura trăiește într-o tensiune constantă între ambiție și realitate. Pe de o parte, avem festivaluri care circulă în Europa, artiști premiați internațional, inițiative locale curajoase. Pe de altă parte, în multe orașe și sate nu există nici măcar o sală decentă în care să pui în scenă o idee. Bibliotecile comunale nu există decât pe statul de plată al unei primării, din cauză că o nepoată sau amanta primarului are nevoie de un loc de muncă, în cele mai multe cazuri. Între cele două lumi se cască o prăpastie care, dacă nu este recunoscută, riscă să devină normalitate.
Depopularea și emigrarea au golit orașe întregi de tineri. Publicul îmbătrânește, iar pentru mulți creatori întrebarea nu mai este „ce proiect fac?”, ci „mai are pentru cine?”. Probleme de trai ucid orice dorință a vârstnicilor de a se mai apropia de actul cultural. Diaspora devine simultan pierdere și șansă: pierdere, pentru că mulți artiști pleacă; șansă, pentru că poate fi o rețea de circulație a ideilor, dacă statul și instituțiile decid să lucreze serios cu ea, nu doar să o invoce festivist. Accesul la cultură rămâne inegal. Bucureștiul și câteva mari centre universitare concentrează oferta, în timp ce orașe cu sute de mii de locuitori sunt, cultural, subnutrite. Craiova este un exemplu grăitor: un oraș cu universitate, teatru, filarmonică, dar cu un deficit de săli moderne de expoziții, spectacole și conferințe. Multe inițiative se împiedică de lipsa spațiilor adecvate. În loc să fie un pol regional de creație, orașul ajunge să improvizeze între două săli adaptate.
Digitalizarea pare soluția magică, dar România intră în epoca platformelor culturale cu pași mici. Unele instituții au arhive online, tururi virtuale, programe educaționale digitale; altele abia își actualizează site-ul. Dacă nu se investește în infrastructură digitală, în formarea oamenilor și în conținut, „online-ul cultural” riscă să fie doar o perdea de fum, nu o punte reală spre public. Oricum, destul de puțin sunt accesate site-urile revistelor de cultură sau platformele care au conținut din zona creației artistice.
Finanțarea rămâne fragilă. Bugetele se negociază de la un an la altul, proiectele depind de granturi, artiștii trăiesc din contracte temporare. Majoritatea politicienilor nu au tangențe cu zona culturală, de aici lipsa de înțelegere pentru un sistem care le este străin. Cei mai mulți provin dintr-un proces de antiselecție, rod al corupției și nepotismului partinic, analfabetismul și spiritul agresiv ajungând să fie o trambulină pentru parveniți care consideră cultura un moft. De aici și bulversările de sistem ori tăierile masive de fonduri din ultimii ani de la capitole bugetare destinate creatorilor. Fără un sistem coerent de susținere pe termen lung – rezidențe, microfinanțări recurente, scheme de protecție socială pentru independenți – cultura rămâne la mila conjuncturii, iar tentația politizării crește.
În acest peisaj, soluțiile nu pot veni dintr-un singur loc. Comunitățile locale trebuie să fie parte din decizie: consilii culturale la nivel de oraș, în care artiști, ONG-uri, școli și instituții publice stau la aceeași masă și stabilesc priorități. Diaspora poate fi integrată în programe dedicate, cu invitații regulate, coproducții, rețele de săli și festivaluri. Orașe precum Craiova au nevoie de un plan urbanistic și cultural comun: nu doar încă un mall, ci centre multifuncționale, unde expozițiile, spectacolele și conferințele să fie puse în centru. Cele mai multe instituții de cultură au sedii nepotrivite pentru conexiunea cu publicul sau desfășurarea activităților organizatorice. Educația culturală trebuie să devină o axă a școlii, nu doar o anexă: parteneriate între unități de învățământ și instituții, abonamente culturale pentru elevi, programe pentru zonele defavorizate. Digitalul, dacă e folosit cu cap, poate aduce muzeul în clasă și teatrul pe ecran, fără să înlocuiască experiența directă, ci pregătind-o și prelungind-o.
În cele din urmă, miza nu este doar „să salvăm cultura”, ci să ne salvăm felul de a fi împreună. Fără spații în care să ne întâlnim în jurul unei povești, al unei imagini sau al unei idei, societatea se fragmentează și devine mai ușor de manipulat. Cultura, fie că se întâmplă într-o sală de spectacole din Craiova sau pe o platformă online, rămâne unul dintre puținele locuri în care mai putem învăța să ne ascultăm și să gândim critic viitorul României.
