Sponsor oficial al
În perioada 4 - 5 octombrie 2013 s-a desfăşurat, la Constanţa, Cupa României la spadă masculin echipe şi individual, rezultatele obţinute de sportivii craioveni fiind de apreciat. Astfel, în proba individuală, cea mai bună clasare I-a revenit lui Tatian Bolboceanu, de la CSM Craiova, care a ajuns în finala mică. Fostul elev al lui Radu Podeanu, la LPS, a fost depăşit cu 15-9 de Andrei Timoce (CSM Oradea). CSM-ul din Bănie a mai avut un reprezentant în finala de opt, Laurenţiu Ricuţă clasându-se pe poziţia a şaptea. De la CSU a urcat în primii opt doar Alin Mitrică (locul 6 poziţia finală). Interesantă pentru reprezentanţii Băniei a fost proba pe echipe. Astfel, în finala mică a Cupei României s-au întâlnit CSM şi CSU I, prima având câştig de cauză după un meci în care mai titraţii colegi nu au ţinut pasul.
Este o victorie importantă pentru noi, pentru că revenim cu medalie în concursurile de seniori după ani buni de secetă. Este un punct de plecare şi ne dorim să continuăm în acelaşi ritm al performanţei. Medalia nu este numai a clubului nostru, pentru că aceşti băieţi s-au pregătit până acum la LPS, cu profesorul Radu Podeanu.
A declarat ieri Ion Bărbosu, cel care se ocupă de pregătirea sportivilor de la CSM Craiova
Pentru CSM Craiova au concurat Bogdan Anghel, Tatian Bolboceanu, Sevastian Castravete, Laurenţiu Ricuţă şi Ciprian Văduva, în timp ce echipa de la CSU I a fost alcătuită din Alin Sbârcea, Liviu Dragomir, Dorian Pârvan şi Alin Mitrică. De menţionat că CSU II s-a clasat pe locul V, iar echipa de la LPS, pe locul opt. Nu în ultimul rând, mai trebuie spus că duminică, în cadrul Memorialului “Paul Călin”, Mario Persu (LPS Craiova) a devenit învingător, demonstrând o formă de invidiat.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Codul Insolvenţei - Căluşul din gura presei
- de
- 7 Octombrie 2013
Ziua îngroapă morţi, noaptea scrie poezii
- de
- 2 Octombrie 2013
«Vreau doar să pot câştiga şi eu o bucată de pâine!»
- de
- 1 Octombrie 2013
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu, acţiuni grave de şantaj la adresa Universităţii Craiova
- de
- 25 Septembrie 2013
Maidanezii au mai făcut o victimă
- de
- 24 Septembrie 2013
UPDATE VIDEO / Antonie Solomon, condamnat definitiv
- de
- 22 Septembrie 2013
CSU CRAIOVA VA FI EXCLUSĂ DIN COMPETIŢIA FOTBALISTICĂ
- de
- 21 Septembrie 2013
Probleme interminabile în cartierul Brestei de la periferia Craiovei
- de
- 16 Septembrie 2013

