Sponsor oficial al
FC Universitatea Craiova a remizat în partida amicală din deplasare cu CS Mioveni, 1-1.
Conducerea Științei a decis ca alb-albaștrii să efectueze un stagiu de pregătire pe plan local în această pauză de iarnă și a perfectat pentru sâmbătă și un joc amical cu CS Mioveni, formație preluată recent de Nicolae Dică.
După două săptămâni de antrenamente intense, băieții lui Nicolo Napoli s-au prezentat totuși destul de bine în prima repriză a jocului împotriva argeșenilor, cu un Bauza într-o poftă mare de joc și cu Blănuță, preluând rolul lui Compagno în avanposturi. Elevii lui Dică au reușit totuși să deschidă primii scorul prin Carnat, min 17. În acest meci „juveții" au trebuit să se descurce fără stânca Științei din apărare, Andre Duarte.
După golul încasat, Știința nu a făcut pasul în spate, iar Asamoah și Albu au luptat mentru cu metru la centru terenului pentru a putea ține sus jocul de poarta lui Gurău, iar golul egalizator a venit la ultima fază de joc din prima repriză, atunci când după o fază fixă, Rici Grigore a fost scăpat din marcajul apărătorilor de la Mioveni și l-a învins fără emoții pe Greab.
În partea a doua a meciului, Nico Napoli a decis să trimită pe teren o altă echipă, păstrându-l din primul „11" al primei reprize doar pe Rici Grigore în defensivă, iar toate privirile s-au îndreptat către noua achiziție, fundașul stânga, Mahteus, dar și către Jibril. Apărătorul brazilian al Științei a demonstrat că are o gleznă fină, disponibilitate la efort, iar urcările sale în atac încheindu-se cu destule centrări periculoase în fața porții lui Greab.
În mod sigur dipă acest moment Huyghebaert va avea o concurență serioasă pentru titularizare pentru postul de fundaș stânga. După un forcing de 20 de minute al Științei din startul părții a doua, Mioveni reușește totuși să reziste și echlibrează din nou jocul. Jibril a hărțuit apărarea oaspeților și arătat că nu este totuși un jucător rău, însă totul depinde doar de el dacă se integrează sau nu în jocul Științei. Ba chiar, atacantul nigerian al oltenilor a și înscris la ultima fază de meci a partidei, dar tușierul a semnalat ofsaid.
În acest meci, Albu s-a accidentat la jumătatea primei reprize și a fost înlocuit cu Achim. După primele informații, Ediție.ro vă anunță că acidentarea internaționalului U 21 nu ar fi una gravă.
(Foto: Izabella Badea)
U Craiova - prima repriză
Gurău (Popa) - Negru, Paramatti, Rici Grigore, Huyghebaert - Asamoah, Albu (Achim) - Baeten, Bauza, Bahassa - Blănuță
U Craiova-repriza a doua
Popa (Mogoșanu) - Enache, Papadopoulos, Rici Grigore (Sofianu), Matheus - Achim, Marquet - Blidar, Chițu, Van Durmen - Jibril
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022






