Sponsor oficial al
Un accident feroviar s-a produs, joi dimineaţă, în localitatea Enoşeşti din judeţul Olt. Un şofer a trecut cu autoturismul peste calea ferată, ignorând semnalele de culoare roşie ale semaforului, şi a fost lovit de un tren.
Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul național DN 64, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Enoșești, deși semnalele de culoare roșie ale semaforului electric erau în funcțiune, și a intrat în coliziune cu un tren ce se deplasa pe direcția Slatina către Craiova.
În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Conducătorul auto și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Şoferul a fost amendat şi a rămas fără permis.
„Pentru abaterea săvârșită, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile”, transmite IPJ Olt.
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020


