Sponsor oficial al

Lista cu instituțiile care au datorii la bugetul de stat a circulat ca o rachetă supersonică în on-line-ul din România. Oamenii au citit în diagonală documentul și au scuipat sacadat cuvinte de ocară pentru politrucii care au ajuns în fruntea datornicilor după lipirea afișelor electorale. În spatele operațiunii se ascund însă afaceri de milioane de euro, iar Guvernul, în mărinimia sa nu a publicat documentul fără ca niște oameni să nu aibă vreun interes important.
Studiem un caz școală pe care-l găsim la poziția a 6-a din clasamentul ANAF. Pe „loc de cupele europene” se află Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă din Dolj. Necunoscuta entitate depășește ditamai firma de gunoi din Galați și este la câteva sute de mii de lei distanță de Făgărașiul natal al Președintelui României.
Cu o datorie la stat de 14,7 milioane de lei, Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă din Dolj este ca un muribund pe care doctorii l-au trimis acasă de la spital. Din 2021, managerii nu au mai depus bilanț la Ministerul Finanțelor. Atunci, prăvălia avea o datorie totală și mai mare, semn că niște bani au mai circulat.
În ultimul bilanț depus, ditamai datornicul din topul național este cotat cu active de numai 2,6 milioane de lei. Un fleac. Practic, din cifre afacerea pare simplă, iar decesul stațiunii nu pare să înduioșeze pe nimeni într-o țară în care oricum roșiile se importă din Turcia, castraveții din Spania, iar fructele din Grecia cea scăldată de soare.
În spatele oricărui comentariu stau aproape 50 de hectare de teren care abia așteaptă să fie scos din circuitul agricol pentru a găzdui niște case și niște blocuri. Partea ironică este că terenul este al Agenției Domeniilor Statului, iar banii puțini care se vor încasa pe el nici măcar nu vor șterge datoriile din topul publicat de ANAF.
Oricum, acesta a fost numai un caz școală. În toată țara sunt multe stațiuni de cercetare pe lista ANAF. Fiecare cu zecile de hectare care sunt deja antamate de oamenii care au lansat această pseudo-informare.
Distribuie articolul:
Pleacă americanii și vin rușii
30 Octombrie 2025Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

