Când medicii devin Dumnezei la locul de muncă: Moartea unui copil și povara nepăsării

Este revoltător ceea ce se întâmplă în spitale acum.

Procedural...să mori în spital, înconjurat de medici, din cauza unei peritonite, este greu de înțeles!

Stau și mă întreb acum...oare medicul Soare, doctor tot la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, când m-a operat pe mine de apendicită, seara la 23.00, eu fiind în clasa a IX, deci copil....era chirurg pediatru?!?! Nu, nu era! Și m-a operat!

Serios! Cum să nu ai acel impuls, acel prim impuls de a ajuta un om?! Da, știm...proceduri!

Domnule doctor care erai de gardă, dacă era copilul vreunei rude sau al vreunui amic și îți dădea un telefon în acest sens...cum stătea treaba? Sau…domnule doctor, câți copii ați operat, dumneavoastră, până acum? Acolo, în spitalul acela?

Domnilor doctori, în loc să vă certați între voi din varii motive, mai bine faceți echipă și cereți Ministerului toate cele ce vă lipsesc. Vă e bine când în spital vă faceti treaba cum vreți, nu? Atunci nu mai vedeți lipsuri, nu vă mai încurcă procedurile...că merge! Când știți că...purtați o vină, fie ea și morală, vă ajută procedurile! Un copil a murit cu zile!

Câți dintre dumneavoastră au făcut grevă din cauza lipsurile, dar grevă pe bune...nu doar pentru interese personale?!?!

Câți v-ați luat de mână și v-ați dus la ministrul X, Y să îi spuneți că vreți să vi se respecte activitatea...că vreți să vă desfășurați activitatea la adevăratele standarde? Niciunul! Pentru că până una, alta…vă convine așa cum sunteți...Dumnezei la locul de muncă...iar când apare o situație ca cea de luni seara...nu vă mai convine! Noroc cu procedurile! Dormiți bine…de vreo două nopți? Înveliți în proceduri și într-o enormă lipsă de empatie, poate că dormiți!

Dumnezeu sa îl ierte pe acest băiat!