Sponsor oficial al
Etapa intermediară de ieri, a X-a, amânată din cauza meciului selecţionatei Doljului, a adus rezultate interesante în liga a IV-a doljeană. Eşecul de pe teren propriu cu Recolta Ostroveni i-a demoralizat complet pe calafeteni, care s-au încurcat şi în runda de la mijlocul săptămânii, remizând la Işalniţa: 2-2. Era de aşteptat un recul din partea Dunării Calafat, care a rezistat eroic, fiind neînvinsă în primele nouă jocuri ale sezonului. Mai mult de atât, calafetenii n-au cedat nici măcar un punct în aceste etape de invincibilitate, contabilizând victorii după victorii, unele mai categorice ca altele. Însă, cum orice naş îşi are naşul, elevii lui Oncică s-au dovedit inferiori timp de 90 de minute Recoltei Ostroveni, fiind învinşi pentru prima oară în acest sezon în urmă cu două etape. După acest eşec, a venit încă un rezultat nefavorabil grupării de pe malul Dunării, iar în jocul de ieri, din runda intermediară, elevii lui Oncică au plecat cu un singur punct de la Işalniţa. Remiză de care a profitat din plin Dunărea Bistreţ, care, graţiei victoriei cu 2-1 de la Ostroveni, s-a apropiat la numai trei puncte de calafeteni, ameninţând serios şefia clasamentului. Revelaţia din Bistreţ este urmată îndeaproape de Prometeu Craiova şi CSO Filiaşi, care, după ce s-au impus categoric în faţa Unirii Leamna, respectiv Amaradiei Melineşti, au ajuns la cota 23, cu două puncte sub poziţia secundă.
«Top four» stă la un adăpost de cinci puncte faţă de locul cinci
Putem spune că lupta pentru locurile fruntaşe ale ierarhiei devine din ce în ce mai aprigă şi interesantă, însă, deoarece Liga a IV-a doljeană impune şi un play-off după încheierea sezonului regulat, ceea ce va conta cu adevărat la finalul campionatului vor fi rezultatele directe dintre primele patru echipe, ce se vor califica în faza play-off-ului. Privind acest aspect, se pare că filieşenii stau la un adăpost de cinci puncte faţă de prima echipă sub linia de patru, Viitorul Cârcea, care a urcat pe această poziţie graţie victoriei din jocul de ieri cu CS “U” II Craiova. Progresul Segarcea continuă să fie în regres, nemaiavând deloc eficienţă în joc. Pe teren propriu, segărcenii au cedat de cinci ori în faţa lui Danubius Bechet, care nu se anunţa un adversar de temut pentru formaţia din Segarcea. Însă Progresul dă tot înapoi în ultimele etape şi nu reuşeşte să iasă din acest impas, care îi va apăsa şi mai mult pentru confruntarea de sâmbătă, cu Dunărea Calafat. Altfel, “şcolarii” n-au avut probleme la Desa, şi le-au predat o lecţie de fotbal “vânătorilor”, care n-au avut drept de apel în faţa formaţiei craiovene, fiind depăşiţi categoric, cu 5-2. Victoria Celaru a stat la partidele de la mijlocul săptămânii, urmând ca în etapa de sâmbătă să întâlnească Vânătorul Desa.
Distribuie articolul:
Craiovenii fac deplasarea la Târgu Jiu
24 Octombrie 2013Alte articole
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013
Pensionarii doljeni au beneficiat ilegal de prescripţii medicale
- de
- 8 Octombrie 2013
Codul Insolvenţei - Căluşul din gura presei
- de
- 7 Octombrie 2013
Ziua îngroapă morţi, noaptea scrie poezii
- de
- 2 Octombrie 2013
«Vreau doar să pot câştiga şi eu o bucată de pâine!»
- de
- 1 Octombrie 2013
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013

