Sponsor oficial al
Federația în care scamatoriile sunt probă de angajare și la care juriștii au uitat să schimbe membrii la tribunal l-a pedepsit din nou pe Adrian Mititelu. Odată cu el pedeapsa o primesc și suporterii care nu au cum să se regăsească în concrescența născută din violul legilor fotbalului. Suntem din ce în ce mai puțini. Dincolo de valorile trecute ale suporterilor și ale lumii fotbalului în general, fenomenul a ajuns mai mult unul comercial și s-a depărtat major de filosofia inițială.
Meciurile sunt programate la ore la care oamenii nici nu-și termină programul de muncă. Suporterii sunt stigmatizați pentru simplul fapt că se duc la stadion să cânte, iar stadioanele și echipele au început să-și adauge în titulatură nume de băuturi, pișcoturi sau mașini de lux.
Emoția de acum 30 de ani a dispărut aproape cu totul, iar meciurile sunt o înșiruire de cote pe care casele de pariuri le folosesc pentru a mai adânci un pic sărăcia unui popor care și-a ucis sau trădat aproape toți conducătorii. Fotbalul nu mai este ce a fost, iar în România este în continuare o variantă „originală” a fenomenului care unea spirite și clădea caractere.
Legile care pedepsesc suporterii mai tare decât pedofilii, televiziunile care cenzurează orice manifestare din tribune sau aranjamentele tot mai evidente ale arbitrajului au distrus fotbalul. În aceste condiții, faptul că Universitatea Craiova a fost depunctată cu 94 de puncte și urmează să fie eliminată din competiții mă lasă rece.
Am învățat să trăiesc fără fotbal de la prima execuție. Nu vreau să fac un rechizitoriu și nici să analizez post-factum ce era de făcut pentru a nu ajunge aici. Nu caut nici scuze și nici acuze. Ca orice suporter mi-aș fi dorit după perioada în care echipa a fost aruncată de la Ilinca la Gheară și de la Nețoiu la Dinel Staicu să vină și la Craiova un mega-manager spectaculos care să aibă banii, experiența antreprenorială și relațiile care să ducă echipa acolo unde îi era locul.
Ar fi putut să fie Patriciu, iar echipa ar fii fost acum un „activ” în dosarele de succesiune și faliment. Ar fi putut să fie Adamescu și poate că încă ne-am fi certat pe rămășițele unei echipe desființate de creditori. Putea să vină Ioan Niculae, iar șansele să fim pe mâna unui lichidator erau identice. Nu a fost să fie.
Adevărul este privatizarea fotbalului s-a făcut prost, la fel ca toate privatizările post-comuniste. Steaua s-a dublat într-un proces de reparație morală care nu a făcut decât să distrugă suporterii. Dinamo are trei echipe, nu se știe cine e patron la cea din Liga I, iar momentul la care s-ar putea să explodeze mămăliga nu pare departe. Timișoara se zbate în aceleași ape tulburi, iar Rapidul pare scăpat numai din cauză că politicul a decis că așa este bine.
Clasa politică aproape a reușit. La Craiova au adus o „pușculiță” grasă și plină. Afacerile concurenței au fost oprite. S-a exploatat orice greșeală din partea adversarilor. S-a aplicat un marketing spectaculos și un management aproape impecabil. Au luat suporteri obosiți de lupte stupide și spectatori dornici de spectacol. Cu toate acestea, chiar dacă această creație bizară ar câștiga campionate, ar bate tot și ar ajunge o forță a Europei eu nu aș mai putea vreodată să trăiesc emoția unui meci de fotbal știind că totul este o cacealma.
