Anamneza unei disfuncții colective: între rațiune și manipulare

Medicina ne învață că, pentru a trata o boală, trebuie mai întâi să o diagnosticăm. Politologia și sociologia ne arată că națiunile nu sunt scutite de această lege: și ele pot suferi de disfuncții cognitive, de patologii colective, de rătăciri ale discernământului. România, dar și Europa, oferă astăzi un teren fertil pentru o asemenea analiză.

Simptomatologia locală: cazul Târgu Jiu

Dacă am considera un oraș drept un microcosmos al unei țări, Târgu Jiu devine un exemplu aproape didactic al disfuncției colective. Într-o comunitate cu oameni educați și conștienți social, primarul actual ar fi fost de mult „alungat din cabinet".

– De ani de zile, mandatul său nu a produs niciun eveniment cultural, artistic sau economic care să atragă turiști și să dinamizeze orașul.

– Dimpotrivă, centrul este mutilat prin lucrări fără sfârșit, iar pavelele primitive par mai degrabă o invitație la accident decât la promenadă.

– În loc să fie spațiul unei renașteri urbane, centrul devine scena unei relații bizare cu personaje obscure („Lemnaru"), ilustrând servilismul grotesc al edilului.

Ceea ce în altă parte ar fi provocat revolta civică și excluderea imediată a celui responsabil, aici este tolerat, ba chiar validat prin vot.

Extinderea simptomului la nivel național

Același mecanism se repetă la scară macro. Oameni care votează călăii ca salvatori, care aplaudă politici ce le subminează viitorul, dar continuă să creadă în retorici infantile.

– De exemplu, atunci când vina pentru criza economică este aruncată asupra lui Florin Georgescu – un om care nici măcar nu se află la putere –, manipularea devine evidentă. Este aceeași tehnică a țapului ispășitor pe care Hannah Arendt o identifica în regimurile totalitare: „când rațiunea lipsește, vinovații trebuie fabricați".

– Politicile actuale de reducere a deficitului prin micșorarea bazei de impozitare nu pot rezista nici unei analize logice elementare. A reduce numărul contribuabililor și a crește în același timp veniturile bugetare este o contradicție de manual. „Mai mult din mai puțin" nu este o strategie fiscală, ci o iluzie matematică.

Mecanismul patologic: manipularea și disponibilitatea pentru iluzie

Cum este posibil ca astfel de politici și astfel de personaje să fie validate? Explicația se află în ceea ce putem numi disponibilitatea patologică a omului de a fi manipulat.

– Gustave Le Bon, în Psihologia mulțimilor, descria încă din secolul XIX faptul că masele nu caută adevărul, ci emoția. Ele preferă iluziile simple, chiar dacă acestea contrazic logica, în locul adevărului incomod.

– În România, propaganda televiziunilor de știri a transformat votul într-o formă de autosabotaj. Votăm pe cei care ne-au distrus speranțele, iar pe cei care ar putea să reconstruiască îi stigmatizăm drept „periculoși".

– Exemplul este vizibil nu doar la nivel local sau național, ci și european. Europa însăși, în loc să caute soluții de cooperare cu Rusia – un potențial partener economic și strategic –, a intrat într-o spirală conflictuală care o fragilizează și o transformă într-un pion de sacrificiu.

Diagnosticul

Putem formula acum concluzia medicală a anamnezei sociale: avem de-a face cu o disfuncție cognitivă colectivă.

– La nivel local, oamenii acceptă mediocritatea ca normă.

– La nivel național, oamenii confundă cauza cu efectul, victimele cu agresorii.

– La nivel european, liderii au renunțat la o gândire strategică, cedând iluziei că obediența față de puterile externe poate ține loc de viziune.

Această patologie are două componente:

Disponibilitatea maselor de a fi manipulate – o slăbiciune psihologică generală, alimentată de lipsa educației critice.
Cinismul celor care manipulează – un parazit care se hrănește din orbirea colectivă