Sponsor oficial al
Campionatul intern se va relua pe 23 februarie, nu pe 2 martie, aşa cum era programat iniţial. Decizia aparţine Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost luată la presiunea televiziunilor, iar dacă nimic nu se va schimba după Adunarea Generală, ce va avea loc luni, programul de pregătire a pandurilor ar putea suferi modificări şi de conţinut, şi de formă.
Nu este un lucru bun pentru noi, ne făcusem planurile şi strategia pentru prima etapă. Ca în România, ne schimbăm de la o zi la alta... Mai avem luni o adunare generală la Ligă, dorim să începem la data stabilită iniţial. Noi am stabilit totul, programul amicalelor, bilete de avion. Sperăm ca luni să se revină. Dacă vom juca pe 23, rămânem în cantonament până pe 20, după care o să discutăm şi, cel mai probabil, direct de la Otopeni mergem la Piatra Neamţ. Este posibil să modificăm şi datele amicalelor. Cel mai probabil, meciul de pe 19 februarie nu-l vom mai juca. Meciul de la Piatra Neamţ e important, ne dorim să începem cu dreptul acest miniretur.
Eugen Pârvulescu, după anunţul primit de la Ligă
Pandurii are în acest moment un lot destul de mare deplasat în cantonamentul din Antalya, iar în zilele rămase până la reluarea campionatului se speră ca măcar un alt transfer să fie realizat, aşa că o parte din aceşti jucători ar putea rămâne în afara lotului. Cristi Pustai spune că va miza pe un lot de 25 de fotbalişti, aşa că perioada pe care echipa o va petrece acum în Antalya va fi una extrem de importantă.
Cunoşteam lotul de jucători, pentru că de ceva vreme sunt în Liga 1. Au fost doar două jocuri şi s-au rulat toţi jucătorii. În acest stagiu cu cinci meciuri de verificare se vor cristaliza un prim unsprezece, dar şi lotul. Cred că un lot de 22 de jucători plus trei portari este suficient, nici prea mare, dar nici mic.
Tehnicianul echipei gorjene
Preşedintele executiv al pandurilor spune că ştie această problemă şi o va avea pe agendă ca prioritate la întoarcerea din Antalya. “Suntem puţin încărcaţi numeric, vedem ce facem la revenire. Cristi Pustai vrea 22 de jucători şi trei portari”, a declarat Eugen Pârvulescu.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
VIDEO / Poliţist local, luat pe capotă de un taximetrist
- de
- 7 Februarie 2013
Demolarea chioşcurilor ilegale continuă
- de
- 5 Februarie 2013
Amantă santajată cu filmări porno
- de
- 6 Februarie 2013
Dosarul lui Solomon, mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- de
- 3 Februarie 2013
Medici de la «Filantropia», acuzaţi de malpraxis
- de
- 4 Februarie 2013
Plăteşte sau nu plăteşte?
- de
- 23 Ianuarie 2013
Chioşcarii i-au pus gând rău lui Resceanu
- de
- 22 Ianuarie 2013
Poliţişti judecaţi pentru şantaj
- de
- 21 Ianuarie 2013
Bărbat înjunghiat de consoartă
- de
- 20 Ianuarie 2013
Norocul nu le-a mai surâs
- de
- 17 Ianuarie 2013

