Sponsor oficial al
Senatorul Solomon susţine că nu va da niciun ban şi că nu cunoaşte motivul care a stat la baza înlăturării lui, anunţând, în acelaşi timp, că va rămâne senator independent.
Despre excluderea lui Solomon din partid, secretarul general al PP-DD, Liviu Neagu, a declarat:
Este vorba despre acţiunile şi atitudinile persoanei în cauză, despre poziţiile pe care le-a avut atât pe timpul campaniei electorale, faţă de organizaţia judeţeană Dolj, cât şi în intervalul de timp de la depunerea jurământului ca senator până la data excluderii, 21 ianuarie.
Pe de altă parte, Solomon a afirmat:
M-am trezit cu un telefon de la secretarul lor, Liviu Neagu parcă îl cheamă. M-a anunţat despre această decizie inexplicabilă. Probabil, opiniile mele l-au deranjat pe Diaconescu.
Dar Antonie Solomon îşi aduce aminte de nişte discuţii purtate în interiorul partidului vizavi de deciziile lui Dan Diaconescu şi care ar putea fi unul dintre motivele excluderii.
Poate că pe unii i-au deranjat anumite discuţii. Ar fi trebuit să se bucure că au fost opinii spuse în interior şi nu în afara partidului. Repet, le respect hotărârea. Nu am primit niciun ajutor de la acest partid. Cred că am câştigat bunăvoinţa craiovenilor. Acest partid a avut la locale 5 la sută, iar la parlamentare am scos 25 la sută. Şi tot nu am fost mulţumit. Merg înainte! Sunt senator independent!
Antonie Solomon
Secretarul general al Partidului Poporului Dan Diaconescu, Liviu Neagu, a făcut referire şi la o convenţie între părţi, în care este stipulată o prevedere potrivit căreia persoana exclusă din formaţiune urmează să plătească partidului aceeaşi sumă ca în cazul demisiei, şi anume două milioane de euro.
Neagu a precizat că PP-DD urmează să decidă dacă îi va cere lui Solomon această sumă sau nu.
În convenţia cu partidul este prevăzută o clauză care prevede că, în cazul excluderii persoanei, aceasta urmează să plătească exact aceeaşi sumă de bani. Este prematur să ne pronunţăm dacă acea clauză va fi activată. Vom avea în vedere şi poziţia ulterioară a domnului Solomon, dacă va vacanta postul de senator. Va fi interesant să urmărim dacă va trece la alt partid.
Liviu Neagu
Solomon nu se lasă intimidat şi a anunţat că nu va scoate niciun ban din buzunar şi că ceea ce a făcut Dan Diaconescu, referitor la sumele pretinse parlamentarilor, dacă aceştia părăsesc partidul, este o glumă nesărată.
Fiţi serioşi! Nimeni nu va plăti un leu. Este o glumă anticonstituţională, ca şi votul superimunităţii. Eu sunt trimis în judecată, deci nu sunt cel care se ascunde în această superimunitate. Sunt judecat de Înalta Curte. Eu urgentez dosarul meu. Eu cred în actul de justiţie. Nu cred că justiţia poate să condamne fără probe.
A afirmat senatorul
Remember
Antonie Solomon a fost ales primar al Craiovei, din partea PSD, în 2004, iar un an mai târziu şi-a dat demisia din acest partid. La alegerile locale din 2008, a candidat din partea PDL şi a obţinut al doilea mandat.
Antonie Solomon a fost lider al filialei Craiova a PDL, funcţie pe care a pierdut-o în septembrie 2011, după ce a anunţat că va candida la Primărie din partea UNPR.
În februarie 2012, Antonie Solomon a fost exclus din PDL, iar la scurt timp a fost numit preşedinte interimar al UNPR Dolj.
La alegerile locale din vara anului trecut, Antonie Solomon a candidat pentru cel de-al treilea mandat de primar din partea UNPR, pierzând alegerile în faţa Liei Olguţa Vasilescu.
La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, Solomon a fost ales senator de Dolj pe listele PP-DD, obţinând mandatul de parlamentar la redistribuire.
Antonie Solomon a fost arestat preventiv pe 3 martie 2010, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual, fiind acuzat că ar fi primit 50.000 de euro de la acţionarul principal al firmei PIC din Piteşti, Cornel Penescu, pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova.
A fost eliberat din arest în 8 septembrie 2010, prin decizia Curţii de Apel Galaţi, iar la scurt timp şi-a reluat atribuţiile de primar, care îi fuseseră suspendate.
Să punctăm şi faptul că Solomon a făcut puşcărie pentru corupţie, dar a fost premiat pentru lupta... anticorupţie!
Distribuie articolul:
Străzi cu cadavre de câini otrăviţi
24 Ianuarie 2013Alte articole
Chioşcarii i-au pus gând rău lui Resceanu
- de
- 22 Ianuarie 2013
Poliţişti judecaţi pentru şantaj
- de
- 21 Ianuarie 2013
Bărbat înjunghiat de consoartă
- de
- 20 Ianuarie 2013
Norocul nu le-a mai surâs
- de
- 17 Ianuarie 2013
«Nu am violat-o»
- de
- 10 Ianuarie 2013
Şmecherul cu Merţanu’ scapă de arest
- de
- 11 Ianuarie 2013
Scandal la IPJ Dolj
- de
- 16 Ianuarie 2013
A murit de la o banală fractură
- de
- 13 Ianuarie 2013
Hackerii vâlceni au speriat lumea
- de
- 9 Ianuarie 2013
Evazioniştii, luaţi la puricat
- de
- 15 Ianuarie 2013

