Sponsor oficial al
După ce a făcut public în perioada recentă proiectul pentru revigorarea fotbalului românesc, dacă pe 5 martie el va fi ales la şefia FRF, „baciul” demarează acţiunile de campanie, începând să colinde ţara pentru a-şi prezenta programul. În această după-amiază, la ora 17:45, Gică Popescu va fi prezent la un hotel din Craiova pentru a se întâlni, printre alţii, cu 31 de membri ce vor avea drept de vot în cadrul adunării generale de pe 5 martie, oameni de fotbal ce provin din şapte judeţe din zonă, respectiv Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Argeş.
Fostul internaţional şi-a făcut candidatura oficială în urmă cu o săptămână, prezentând-o într-o conferinţă de presă la Bucureşti. „Baciul” a ales Craiova pentru prima escală, deoarece Bănia reprezintă zona unde fostul component al „generaţiei de aur” s-a făcut remarcat. Programul pe care Gică Popescu l-a pus la punct pentru a revigora fotbalul românesc este unul interesant, fiind bazat în general pe creşterea şi promovarea juniorilor autohtoni.
Ministerul Educaţiei trebuie să facă un sondaj în rândul copiilor, pentru a vedea ce sport vor să practice. Sunt convins că o pondere foarte mare va fi către fotbal. În acest sens, antrenorii şi scouterii vor participa, împreună cu profesorii de sport, la orele de fotbal, astfel încât să avem o bază de selecţie a jucătorilor cei mai talentaţi.
A precizat Gică Popescu, la momentul când şi-a făcut public proiectul
La întrunire vor fi prezenţi oameni de fotbal din toată Oltenia, plus judeţele Teleorman şi Argeş De altfel, “baciul” are în vedere să trimită câte un scouter în fiecare judeţ din ţară, care să monitorizeze potenţialul juniorilor locali pentru performanţă, precum şi crearea de centre regionale, care să aibă în subordine activitatea juvenilă din cinci judeţe.
Vor fi 42 de scouteri în ţară, câte unul pentru fiecare judeţ, care trebuie să cunoască toţi copiii şi juniorii din judeţul respectiv. Astfel, vom avea o imagine clară şi reală a tuturor copiilor cu potenţial din ţară. Pe fiecare regiune, chiar dacă nu va fi administrativ efectuată, vom crea câte un centru regional care va avea în subordine cinci judeţe. Fiecare centru regional va fi condus de un director tehnic regional. În fiecare centru vom alcătui câte o selecţionată regională, la fiecare nivel de vârstă. Vom dori ca toţi jucătorii cu potenţial să fie selecţionaţi, pe regiuni, în aceste selecţionate regionale. Ele vor fi seva de unde îşi vor lua fotbalişti antrenorii echipelor naţionale de juniori şi tineret.
A mai spus, Gică Popescu la acea dată
Distribuie articolul:
Alte articole
Devoratoarea de directori își rupe dinţii în instanţă
- de
- 6 Ianuarie 2014
A evadat de sub nasul poliţiştilor
- de
- 30 Decembrie 2013
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013
Nicolae Vasilescu, doi ani de închisoare
- de
- 11 Decembrie 2013
La Craiova se instituie «chioşcul unic»
- de
- 10 Decembrie 2013

