Sponsor oficial al
Micuţii fotbalişti din Bănie, care de abia au învăţat tainele acestui sport, vor alerga pe parchetul Sălilor „Ion Constantinescu” şi „Voinţa” într-o competiţie amicală organizată de forul de specialitate. Competiţia, organizată sub egida AJF Dolj, în parteneriat cu FRF, DJTS Dolj şi SCM Craiova, se va desfăşura pe parcursul unei singure zile, mai precis ziua de sâmbătă, 21 decembrie, iar la linia de start sunt aşteptate 12 echipe, care vor fi împărţite în două grupe. Prima serie este compusă din formaţiile Oltenia Junior Craiova, Dinamyk Craiova, CSJ Craiova, FC Olt Slatina, Luceafărul Dr. Tr. Severin şi ASC FC Dani Coman Piteşti, urmând ca cele şase formaţii amintite să se întâlnească pe parchetul Sălii „Ion Constantinescu”.
În al doilea compartiment, ce se va transpune pe podeaua din incinta sălii „Voinţa”, vor fi angrenate în competiţie: CS V. Găman Craiova, SCF GP Craiova, FC Universitatea Craiova, FC Balş, CSM Râmnicu-Vâlcea şi CSM Piteşti. După cum puteţi observa, în această serie, sunt prezenţi şi juniorii Ştiinţei, care, ghidaţi de spiritul alb-albastru, vor avea de muncit pentru primul loc al grupei, ce califică în finală. Poziţia secundă din fiecare serie va asigura prezenţa în finala mică, unde bătălia se va da pentru bronzul competiţiei. Indiferent de locul ocupat, fiecare formaţie participantă va fi premiată cu câte o diplomă, mingi şi tricouri, iar echipele ce vor prinde podiumul vor fi remunerate în plus cu câte o cupă. De asemenea vor fi acordate şi premii speciale pentru cel mai bun jucător şi cea mai bună speranţă, care vor consta într-o cupă şi diplomă.
Este o acţiune de promovare a juniorilor, pe care noi am ţinut să o organizăm, împreună cu partenerii noştri, DJTS Dolj şi SCM Craiova, pentru a le oferi celor mici o bucurie fotbalistică în preajma sărbătorilor de iarnă. De aceea, toate echipele, indiferent de locul pe care îl vor ocupa, vor primi câte o diplomă, mingi şi tricouri. Competiţia este una amicală şi are scopul de a înlesni relaţiile dintre echipele de juniori locale şi a educa micuţii fotbalişti ai Băniei în atmosfera întrecerii, pentru că ei reprezintă viitorul şi suntem obligaţi să îi creştem pentru performanţă.
A declarat, pentru „Ediţie Specială Silviu Bogdan, preşedintele AJF Dolj
SERIA I, Sala «Ion Constantinescu»
8:30 Oltenia Junior Craiova – Dinamyk Craiova
8:55 CSJ Craiova – Dinamyk Craiova
9:20 CSJ Craiova – Oltenia Junior Craiova
9:45 FC Olt Slatina – Dinamyk Craiova
10:10 Luceafărul Dr.Tr. Severin – CSJ Craiova
10:35 ASC FC Dani Coman Piteşti – Oltenia Junior Craiova
11:00 FC Olt Slatina – Luceafărul Dr. Tr. Severin
11: 25 FC Olt Slatina – CSJ Craiova
11:50 Dinamyk Craiova – Luceafărul Dr. Tr. Severin
12:15 ASC FC Dani Coman Piteşti – FC Olt Slatina
12:40 Oltenia Junior Craiova – Luceafărul Dr. Tr. Severin
13.05 CSJ Craiova – ASC FC Dani Coman Piteşti
13:30 Dinamyk Craiova – ASC FC Dani Coman Piteşti
13:55 FC Olt Slatina – Oltenia Junior Craiova
14:20 ASC FC Dani Coman Piteşti – Luceafărul Dr. Tr. Severin
SERIA II, Sala «Voinţa»
8:30 CS V. Găman Craiova – CS SCF GP Craiova
8:55 FC Universitatea Craiova – CS V. Găman Craiova
9:20 CS SCF GP Craiova – FC Universitatea Craiova
9:45 CS SCF GP Craiova – FC Balş
10:10 FC Universitatea Craiova – FC Balş
10:35 CSM Râmnicu-Vâlcea – CS V. Găman Craivoa
11:00 CSM Piteşti – FC Balş
11:25 CSM Râmnicu-Vâlcea – FC Universitatea Craiova
11:50 CSM Piteşti – CS SCF GP Craiova
12:15 FC Balş – CSM Râmnicu-Vâlcea
12: 40 CS V. Găman Craiova – CSM Piteşti
13:05 CS SCF GP Craiova – CSM Râmnicu Vâlcea
13:30 FC Universitatea Craiova – CSM Piteşti
13:55 FC Balş – CS V. Găman Craiova
14:20 CSM Piteşti – CSM Râmnicu Vâlcea
Sala «Ion Constantinescu»:
15:15 Finala mică - Locul 2 Seria I - Locul 2 Seria II
15:45 Finala mare - Locul 1 Seria I-Locul 1 Seria II
16:15 Premierea (premiile vor consta în cupe, diplome, mingi şi tricouri)
Distribuie articolul:
Severinencele, luptătoare de top
19 Decembrie 2013Alte articole
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013
Nicolae Vasilescu, doi ani de închisoare
- de
- 11 Decembrie 2013
La Craiova se instituie «chioşcul unic»
- de
- 10 Decembrie 2013
Apocalipsa dupa ANAF
- de
- 9 Decembrie 2013
Craioveni In infernul de la Pungeşti
- de
- 9 Decembrie 2013

