Sponsor oficial al
Adrian Mititelu a spus după partida cu Ceahlăul că regretă că a intrat pe gazon.
Arbitrul Cristian Moldoveanu a acordat total aiurea o lovitură de la 11 m pentru Ceahlăul în minutul 21, fapt care l-a făcut pe Adrian Mititelu să ajungă la limita răbdării, iar după două minute de la înscrierea golului acesta s-a certat cu arbitrul central.
După meci, Adrian Mititelu a recunoscut că îi pare rău că a avut iesirea respectivă, dar a spus că pur și simplu nu a mai putut să rabde. „Ieșirea mea, pe care acum o regret, se datorează unui lung șir de nedreptăți care mi s-au făcut în fotbal. Nu a fost an în care să nu pierd 7-8-10 puncte pe mâna arbitrilor. Nu a fost an în care să nu sufăr pe chestia asta. Gândiți-vă că ne-a fost luată și o calificare în cupele europene, tot cu japcă. Anul ăsta ne-au ciupit la fiecare meci.După ce și așa suntem în criză, că nu reușim să ne revenim, suntem debusolați din toate punctele de vedere, mai vine și arbitrul, după un meci pe care l-am început foarte bine, și le face cadou un penalty. Normal că am avut o ieșire pe care nu am reușit să o mai controlez. Cu astfel de bandiți și de indivizi obscuri, pe care îi trimite Bodescu să ne fure meci de meci! Uitați-vă la fiecare meci din Liga 2 de acasă, am avut probleme mari cu arbitrajul. Deci ne-au ciupit tot timpul. Toate fazele în favoarea adversarului. Eu știu că Bodescu trimite aici arbitri cu dedicație. Pentru că Liga 2 nu este atât de mediatizată, nu este sistem VAR și scopul numărul 1 este ca eu să sufăr și să simt autoritatea lor.
Este un mijloc de a mă presa să renunț la acțiunile mele din instanță împotriva federație. Ce memoriu să fac? Acolo e un grup criminal organizat care conduce federația și nu ai ce memoriu să faci atâta timp cât primul ministru îi laudă. Ei stau acolo ilegal, fac ce vor mușchii lor. Uitați-vă la arbitrajul românesc! Și cu sistem VAR este vai de mama lui! Am mai spus și o spun încă o dată, arbitrajul este afacerea lui Bodescu, el taie și spânzură și în unele meciuri face diferența. Sunt arbitri trimiși cu dedicație. Nu poți să dai penalty la faza aia. Pe fondul ăsta am avut ieșirea aia. Singura mea soluție este să merg în instanță cu litigiile, va veni vremea când vor plăti tot pentru ce au făcut acestui club.Nu vor scăpa de noi niciodată! Indiferent cât îi va ține domnul Ciolacu în brațe, ei vor trebui să răspundă. Exercită autoritatea la federație ilegal și abuziv. E o rușine, domnule Ciolacu, că dumneavoastră girați să fie condusă federația ilegal numai pentru faptul că aveți o simpatie pentru domnul Bodescu! Le-a promis acum după alegeri că o să dea o lege care să nu mai aibă nicio emoție oamenii la instanțe. Ăsta e adevărul.Scopul lui Bodescu este să distrugă clubul, pentru că acțiunile noastre, plângerile făcute către DNA, către insitituții, le afectează major interesele. În mod normal, dacă s-ar aplica legea într-o țară europeană, ei nu ar treui să fie acolo la federație. Ei stau acolo fără să aibă dreptul legal. Iar primul ministru al României, probabil viitorul președinte, îi laudă, transmite un mesaj către judecători, să nu faceți ceva să-i supărați pe ăia.
”O să aducem și antrenor, dar deocamdată obiectivul este cam compromis. Situația este foarte grea, pentru că nu putem să batem pe nimeni. După ce avem problemele noastre mai vine și Bodescu și te fură cu mafia lui. Asta e, oamenii sunt la putere, dar vor plăti într-o zi toate lucrurile astea. O să fie greu, probabil obiectivul este aproape compromis, acum va trebui să regândim strategia.Poate am descumpănit și eu echipa prin gestul meu, dar nu am reușit să mă abțin. De ani de zile să fiu furat în halul ăsta de acești nenorociți! Îi plătim noi, îi plătim înainte ca pe curve, îi plătim să ne facă felul. Federația nu-ți dă niciun leu, tu plătești arbitrii, care te execută. E bătaie de joc. Am simțit că înnebunesc, de asta am făcut acel gest. Dar nu mai pot. E cuțitul la os. Atâta timp cât arbitrajul e condus după un sistem piramidal mafiot, nu ai ce să faci”, a conchis Adrian Mititelu.
Distribuie articolul:
Ciucă „al nostru”
2 Noiembrie 2024Alte articole
Elevi ai Școlii „Mihai Viteazul” Craiova, primii pași în programare alături de robotul ARTIE. Programul Meet and Code, derulat cu succes
- de Octavia Hantea
- 1 Noiembrie 2024
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Ce parcurs are tehnologia în jocurile de noroc?
- de editie.ro
- 28 August 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022