Sponsor oficial al
Invitat de Silviu Tudor Samuilă la podcast, Mihai Stoica a rememorat anii celebrei ”Cooperative”. A povestit că anumite echipe (nu e de ghicit care, trăitorii acelor vremuri le știu), din 34 de meciuri ale unui campionat blătuiau 28. Asta înseamnă că le jucat corect doar pe celelalte 6. Împotriva puținelor cluburi ”nealiniate”. Iar ei, Oțelul, au comis-o ”doar de cinci-șase ori”, atunci când n-avea încotro, altfel ar fi retrogradat.
Fabrica de spectacol
Erau acele ”reciprocități”. Tu câștigi la tine, nu-ți fac probleme, eu mă impun la mine. Dacă se poate, la aceeași diferență, să nu cumva să iasă cineva prejudiciat la golaveraj. Ce e mai frumos decât un 3-1 pentru gazdele din tur? Poate doar un 4-2 sau chiar un 5-3 pentru gazdele din retur. Spectatorii (care deja se împuținaseră drastic în raport cu perioada de dinainte de Revoluție) plecau mulțumiți acasă, ba mai exista și posibilitatea fabricării unor golgeteri de carton, care apoi să fie vânduți în campionate periferice. Echipele de top din România rar îi luau, pentru că știau cum fuseseră date golurile acelea.
Mișcarea de ”nealiniere”
La un moment dat, prin 1994, 1995, 1996, din această cooperativă ajunseseră să facă parte vreo zece echipe. Mai erau cele de frunte, care e adevărat se încăierau între ele, dar în meciurile cu celelalte se știa rezultatul dinainte. Și mai rămâneau vreo trei, patru, poate cinci, care fie că țineau coada sus și ignorau cooperativa, fie pur și simplu nu erau primite acolo. Pentru că mai trebuia să și retrogradeze cineva, iar ”nesupușii” erau primii pe lista neagră.
Jurnaliști sau procurori?
Până și presa se plictisise. La început (fenomenul a început să ia amploare încă înainte de CM din SUA) se mai scria câte ceva, însă apoi, după evoluția ”tricolorilor” la World Cup, ți se închidea repede gura. Ba cu reproșuri de genul ”Ce tot scrieți voi acolo? Mai există vreun domeniu în afară de fotbal la care România să fie pe locul cinci în lume?!”), ba chiar cu amenințări cu chemarea în judecată, iar de câteva ori chiar cu ajungerea acolo, în instanță. Unde ți se cereau probe, de parcă n-ai fi fost jurnalist, ci procuror, organ de anchetă.
Adăpostul tricolor
În acel timp LPF și FRF tăceau despre altceva. De vorbit, vorbeau despre rezultatele echipei naționale, care la o convocare rar avea mai mult de doi-trei jucători din campionatul intern. Atunci, în acei ani, la adăpostul rezultatelor echipei naționale, fotbalul românesc de acasă a băltit vreme de aproape un deceniu. Ceea ce astăzi nu mai există, atunci se întâmpla frecvent, iar lumea tăcea ascultând ”Deșteaptă-te române!”
