Sponsor oficial al
Plenul Consiliului Judeţean Dolj a aprobat ieri alocarea unei părţi a excedentului bugetar aferent anului 2012 pentru finanţarea serviciilor de proiectarea de la centrul acvatic şi de agrement şi de la Centrul Cultural “Brâncuşi”. Alocarea bugetară pentru cele două obiective se ridică la 1.479.000 de lei.
Pentru centrul acvatic şi de agrement urmează să fie alocaţi 678.000 de lei, reprezentând valoarea serviciilor complete de proiectare, în vreme ce la Centrul “Brâncuşi” urmează să fie alocată suma de 801.000 de lei. Reprezentanţii administraţiei judeţene se aşteaptă totuşi ca aceste sume să fie mai mici atunci când vor fi organizate licitaţiile.
Aceste sume reprezintă valori maxime pentru serviciile de proiectare şi, aşa cum s-a întâmplat mai mereu, vor scădea. Noi vrem să avem proiectele finalizate pentru a putea obţine fondurile europene.
Cristinel Iovan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj
Tensiuni
Consilierul judeţean Marcel Marcea spune însă că fondurile de la bugetul judeţului ar fi trebuit să fie direcţionate către investiţii în zona Calafat, ţinând cont de faptul că în luna mai urmează să fie deschis circulaţiei podul Vidin - Calafat.
Oamenii care nu mai au de lucru după ce s-a închis combinatul de la Işalniţa sau alte fabrici cu siguranţă nu vor veni la centrul de agrement din Craiova. Mă aşteptam ca în această şedinţă să vorbim despre oportunităţile de investiţii de la Calafat, pentru că acolo putem dezvolta satele Basarabi sau Golenţi. Este mult mai important ce vom face acolo.
Marcea
În replică, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat că cele două obiective vor fi finanţate din fonduri europene, bugetul judeţean urmând să asigure cofinanţările.
Noi ne-am propus ca în acest mandat să nu ratăm nici măcar un program al Uniunii Europene şi ne vom face datoria până la capăt. Pe banii care vin, putem implementa doar aceste două proiecte. Nu facem pe banii noştri.
Prioteasa
Deşi s-au înregistrat opt abţineri, proiectul de hotărâre privind achiziţionarea serviciilor de proiectare la centrul de agrement şi la Centrul Cultural “Brâncuşi” a trecut de plen.
Distribuie articolul:
«10 goluri, aş fi mai mult decât mulţumit...»
27 Februarie 2013Alte articole
Sentinţă indulgentă pentru fiul ex-şefului IJPF Dolj
- de
- 25 Februarie 2013
Comisarul-şef Sâma, 3 ani de închisoare cu executare
- de
- 24 Februarie 2013
Cocaină în vama PF2
- de
- 24 Februarie 2013
Demolatoarea Delta ACM, «arsă» cu 50.000 de lei
- de
- 24 Februarie 2013
Profesorul Gorunescu iese din arest
- de
- 21 Februarie 2013
Deţinut găsit spânzurat în toaleta celulei
- de
- 24 Februarie 2013
Ponea pune «coşul» pe altă grupare de evazionişti
- de
- 21 Februarie 2013
Gruparea Diaconu a ajuns pe mâna procurorilor DNA
- de
- 19 Februarie 2013
Sentinţa în dosarul lui Nicolae Mischie, amânată pentru 4 martie
- de
- 19 Februarie 2013
Prodecanul Gorunescu, la apel
- de
- 19 Februarie 2013

