Buzărin
Sponsor oficial al
Nu e absolut deloc o meserie ușoară, de cele mai multe ori există explicații plauzibile pentru nereușite.
Verba …manent!
Nu-mi este în intenție de a polemiza, fie și colegial, ba chiar amical, cu Mihai. Textul său a fost bine scris și pigmentat exact cu senzațiile pe care le-a avut el în fața ecranului. Spun doar atât: nu e o meserie ușoară, în scris mai poți corecta, mai poți schimba o nuanță, dar ceea ce ai spus sau n-ai spus la microfon rămâne spus, sau nespus, după caz.
Ei văd chiar mai puțin decât telespectatorii
Întâi, comentatorii de la Digi (și nu doar de acolo) ”prestează”, într-adevăr, din studioul de la București. De dimensiunea unei debarale, așa cum a scris și Mihai. Monitorul (de regulă unul singur, așezat în fața a doi inși) e în cel mai bun caz cât un ecran de laptop, în timp ce tu, telespectator relaxat, te răsfeți în sufrageria proprie în fața plasmei 4D, cu diagonală de peste un metru. De multe ori sunetul vine cu întârziere față de imagine (sau invers), uneori ambianța sonoră aproape că nu ajunge în căștile comentatorilor. Nefiind pe stadion (nu ei decid să nu comenteze de la fața locului, ci asta e politica postului), ei văd același lucru pe care-l vezi și tu, ca telespectator, ba chiar nu în cele mai bune condiții tehnice.
E greu din ”debara”!
Așa a fost și cu transmisia de la Craiova. Din cine știe ce neajunsuri tehnice imaginea s-a blocat în acel minut 10, chiar când Chițu centra, iar Blănuță urma să bage mingea în poartă. Peste câteva zeci de secunde, când necazul s-a remediat, și noi, telespectatorii, dar și ei, comentatorii, am și au văzut doar că oltenii se bucură. Pentru ce, ne-am dumirit ceva mai târziu. La fel și cu suporterii de la Peluza Sud. Regizorul transmisiei nu i-a arătat, așa că băieții ”din debara” n-aveau de unde să știe de prezența lor. Când, într-un târziu, s-au dat imagini cu fanii, comentatorii au reparat-o din mers.
Am practicat meseria cu …insucces
S-ar putea crede că tot ce am scris până acum și ce voi scrie în continuare e doar fructul dulceag și amăgitor al unei solidarități de breaslă. Poate că așa stau lucrurile, dar e vorba de o meserie, cea de comentator TV, pe care am practicat-o cu mari …insuccese, până când am abandonat-o, sper, pentru totdeauna. După 33 de ani de jurnalism, mă consider ce-am fost întotdeauna, adică ziarist de presă scrisă. Deși nu sunt absolut deloc vreun timid, în studiouri, la talk-show-uri mă simt așa și-așa, spre acceptabil, dar comentariul TV mi-a adus numai necazuri. În largul meu sunt doar cu foaia (mai nou, cu display-ul) în față.
Julio Cesar Correa… de Nord
Am comentat live destule meciuri, la TVR, la ProTV, la GSPTV, la Național TV, la Telesport, poate și prin alte părți, amintirile aparțin altor vremuri. De regulă pe post de ”vocea a doua”, un fel de consultant aflat lângă un comentator de ”meserie”. Și mai mereu am dat rateuri. De pildă la un meci pe Cotroceni, când eram alături de Vali Moraru, se auzea pe post cum fie îmi aprindeam țigara cu bricheta, fie îmi trăgeam nasul. De cele mai multe ori mă băgam peste coleg, vorbeam amândoi deodată, nu se mai înțelegea nimic. Alteori, mă comportam ca un editorialist, nu ca un comentator. De pildă, acum vreo 15 ani, când Dinamo îl adusese pe Julio Cesar Correa (fost mare fotbalist, dar ajuns atunci la o vârstă când nu mai era cel dinainte) am zis că e vorba de Julio Cesar Correa… de Nord. Sau când, la un meci de Cupă la Tg. Mureș, Dinamo a recurs la mai mulți tineri, am spus despre un fundaș african cam nepriceput la fotbal, pe care-l chema Awoa Zoa, că mai bine l-ar fi chemat Awoa Zoo. Șefii lui Dinamo s-au simțit afrontați, au intervenit la conducerea postului și infructuoasa mea carieră de comentator TV părea că a luat sfârșit.
Ultima experiență
Asta până în urmă cu câțiva ani. Aveam emisiune săptămânală, marțea, la Radio National FM, cu Horațiu Ciornei, ”Stop pe piept” se numea. Atunci, Național TV a preluat în ultima clipă meciul Gent-Farul, din preliminariile Europa League. M-au sunat cu o oră și ceva înainte de meci și m-au întrebat dacă vreau să comentez, că n-are cine s-o facă. Nu i-am putut refuza, am sărit în mașină și m-am dus la post. Pe ecran erau deja imagini din Belgia, aproape că începuse meciul. Abia vedeam monitorul (cam 15x15 cm), aflat îndărătul unei mese cu multe butoane, cam la un metru și ceva în fața mea (sunt miop asumat, cu acte!). N-am primit lista cu formațiile. Pe-ai noștri îi mai știam, pe belgieni i-am reconstituit după transfermarkt, pe care-l butonam pe telefon, pentru că prin preajmă nu era niciun computer. Am cam încurcat borcanele, lumea m-a făcut praf pe Facebook și atunci am conchis că e o meserie mult prea grea ca să fie bună pentru mine.
Lipsă de respect față de public!
Cam atât despre comentatori. Revin la cele scrise de Mihai Belu și abordez cealaltă temă de-a sa în care îi dau toată dreptatea. Numai în România se joacă lunea și vinerea după-amiază. În campionatele civilizate (oare până când vom mai folosi această sintagmă?) sunt, într-adevăr meciuri lunea și vinerea, dar mai pe seară, după ora 20, chiar 21, nu de la 17 sau 17:30. Să aibă timp fanii să ajungă fie la meci, fie acasă, în fața televizoarelor. În societățile normale la ora aceea a după-amiezii de luni lumea încă muncește sau eventual abia pleacă spre casă. A pune meciuri atunci, la acele ore, înseamnă să nu dai doi bani pe public, care e de fapt adevăratul deținător al drepturilor tv.
