„Super modelele” au avut nevoie de 69...

Foarte rar discut ce fac alți colegi de breaslă. Poate din pricina faptului că breasla noastră nu este reglementată și această meserie poate să o facă oricine. Cu sau fără talent, cu studii sau fără, oricine poate să pună mâna pe un pix sau să schimbe rolul tastaturii de gaming de la calculatorul primit în dar de la niște bunici mai înstăriți.

În seara asta nu pot să nu remarc nepăsarea sau reaua voință a celor doi vorbitori de la postul de televiziune care deține drepturile de transmisie a meciurilor de fotbal din România. Craiova a jucat cu Sepsi exact când au decis mințile luminate de la Digi. Lovitura de începere a avut loc la ora 17:30. Exact când oamenii termină munca sau bugetarii abia au ajuns acasă.

Două evenimente m-au deranjat la cei doi cetățeni care comentează toate meciurile dintr-o cameră strâmtă ca o fată mare și luminată bolnăvicios de monitoare prăfuite.

Imediat cum a început partida au început o lamentare profundă referitoare la prezența spectatorilor pe stadion. Vorbeau cu o mirare demnă de un actor cu talent mondial aflat pe final de carieră. Păreau surprinși că, la ora anormală decisă de ei pentru acest meci, nu prea a venit lumea la stadion.

Fazele se succedau cu repeziciune, mingea se plimba pe la diferiți jucători, iar cei doi comentatori se mirau în continuare ca la un concurs de bocitoare amatoare. În ultimii ani, spectatorii au început să lipsească din tribunele tuturor echipelor și din cauza modului aiuritor de programare a partidelor.

Cu banii în mână, deținătorii drepturilor nu au și obligații. Ei nu au obligația de a avea atâtea care de transmisie câte meciuri sunt. Asta înseamnă că trebuie să fie atenți să mute câte un tir de la un stadion la altul și să pună spectatori, jucător, arbitrii sau alte persoane implicate în fenomen să-și potrivească ceasurile după ora dată, aparent de la răsărit, de patronul lor. Ieri, la Galați, meciul cu Mogoșoaia era să nu fie transmis pentru că s-a împotmolit carul de transmisie. În alte situații, echipe întregi sunt tracasate pentru ca puținele care să ajungă la stadion și să tragă firele între două partide.

Televiziunile nu au nici măcar obligația de a asigura comentatori pe fiecare stadion unde se joacă un meci. Există câțiva obosiți care comentează dintr-o debara din București ce se joacă pe la Iași, Craiova, Cluj sau Ploiești.

Asta se vede atunci când ei nu reușesc să transmită măcar o fracțiune din emoția de altă dată a unui Țopescu sau Domozină.

Empatizez cu acești cetățeni care uneori stau în fața ecranelor pentru a transmite ceva din Bundersliga, aleargă repede până la toaletă pentru că urmează ceva de la noi din Super Ligă, apoi mănâncă pe fugă înainte să înceapă un alt meci pe care-l au de comentat din Premier. Totul se petrece într-o cămăruță minusculă din sediul Digi, iar activitatea este asemănătoare cu cea a fetelor care petrec opt ore pe zi în fața unei camere video, închise în altă realitate virtuală mai animată și mult mai profitabilă.

Așadar, după un șir de lamentări filosofale, liniștea stadionului este spartă de suporterii noștri care ocupau locul în care au cunoscut rare bucurii și multe momente de emoție și trăire intensă. Așteptam imagini. Voiam să văd comentatorii că se bucură că în sfârșit rugile lor au fost auzite de Dumnezeul televiziunilor care le-a trimis spectatori pe stadion.

Am așteptat vreo 69 de minute ca să pomenească ceva despre noi. Târziu de tot unul dintre comentatorii apatici a amintit că zgomotul care se auzea dumnezeiește în acustica impecabilă a stadionului este produs de suporterii Craiovei. Poate au avut sunetul ambiental dat încet și nu au știut. Poate nu au vrut. Poate au un război cu patronatul și au ales să se răzbune pe suporteri.

Poate erau prea obosiți... Ca să parafrazez situație celebră în urmă cu ceva vreme, Digi „creează super-modele”. Au ajuns la Craiova unde noi „construim caractere”. În această seară „super modelele” au avut nevoie de 69... de minute.