Sponsor oficial al
Componenţii secţiei de orientare a clubului studenţesc din Bănie traversează o perioadă propice performanţei. Ultima ispravă a elevilor lui Emilian Minoiu s-a petrecut în Italia, unde s-a concurat în cadrul unui important concurs internaţional. Pe 10 august, la Claviere/Monte della Luna (Italia), la peste 2.000 de metri altitudine, Veronica Minoiu a alergat din nou foarte bine în proba de lungă distanţă, la categoria feminină W40, şi a obţinut medalia de bronz la Campionatele Mondiale Masters şi, în acelaşi timp, World Masters Games. Rezultatul vine să confirme atât valoarea sportivei, cât şi faptul că invesiţiile făcute în secţia amintită nu au fost zadarnice.
Tot pe 10 august, dar de data aceasta pe plan intern, un alt sportiv craiovean care practică orientarea a avut un rezultat deosebit. Desfăşurat la Vatra Dornei, Campionatul Naţional de Alergare Montană l-a adus în atenţie pe Ionuţ Zâncă. Craioveanul a terminat fără probleme cursa, care s-a desfăşurat pe distanţa de 13,5 kilometri, şi s-a clasat pe primul loc, devansându-i pe Gyorgy Szabo, de la CSM Cluj-Napoca, şi Şorop Eugen, de la Pandurii Tg. Jiu. Reamintim că pe 3 august, la Szkalrska Poreba (Polonia), Ionuţ Zâncă a obţinut medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Alergare, fiind un sportiv consacrat în astfel de curse. Revenind la competiţia de la Vatra Dornei, mai trebuie spus că Zâncă a fost singurul reprezentant al Craiovei.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Infractorul a fost reţinut
- de
- 9 August 2013
Craiovenii mizează pe câştiguri neaşteptate
- de
- 8 August 2013
Bătrână din Cârcea «uşurată» de 6.000 de lei
- de
- 7 August 2013
«Angajaţii noştri au fost provocaţi în mod repetat!»
- de
- 2 August 2013
VIDEO / «De ce ne filmezi, bă, ’tu-ţi morţii mă-tii?»
- de
- 1 August 2013
9 ani de la carnagiul comis de Carmen Păunescu
- de
- 31 Iulie 2013
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013

