Sponsor oficial al
Oltenia a cucerit singurul titlu naţional prin Anda Vâlvoi, sportiva de la CSM Drobeta Turnu Severin impunându-se în limitele categoriei 52 kg. Clubul severinean a mai punctat prin Ana Maria Stroe (36 kg), care a luat bronzul. Aproape de podium a fost şi Andreea Borontiş (44 kg), clasată pe cinci.
De la LPS Craiova, Claudia Florea (36 kg - antrenor Nicu Pârvu), Nicoleta Veghea (+63 kg - antrenor Mihai Voinea) şi Robert Guşă (66 kg - antrenor Cristi Mărgineanu) au cucerit argintul, iar Alexandra Jăchian (+63 kg - antrenor Nicu Pârvu) a urcat pe ultima treaptă a podiumului. Medalia de bronz i-a revenit şi Roxanei Stanciu (40 kg), de la Independenţa Calafat (antrenor Alexandru Pop). Legitimată la LPS Craiova, Anca Barbu (40 kg) a încheiat Naţionalele de la Deva pe locul al V-lea. Primii doi clasaţi de la fiecare categorie de greutate vor reprezenta România la Campionatul Balcanic pentru Copii U 15, care va avea loc în Turcia, în perioada 5 - 7 iulie.
Sunt foarte mulţumit de rezultatele obţinute. Mai puteam obţine o medalie, dar Andreea Borontiş a fost dezavantajată de o decizie de arbitraj. Anda Vâlvoi şi-a păstrat titlul cucerit anul trecut şi a obţinut calificarea pentru Campionatul Balcanic. Avem o generaţie valoroasă, nu doar la clubul severinean, ci şi în Craiova, şi sunt convins că vom aduce medalii şi de la Balcaniada din Turcia.
Gicu Vasilan, antrenorul de la CSM Drobeta Turnu Severin
La competiţia de la Deva au participat aproximativ 400 de judoka, iar craioveanul Cezar Mălăescu şi severineanul Dorin Vasilan au fost arbitri de concurs.
S-au verificat în Serbia
În paralel cu competiţia de la Deva, copiii mai mici de vârstă de la clubul severinean, pregătiţi de Lena Sterea, au participat la Memorialul “Srdan Jankovic”, de la Belgrad. În Serbia, Ana Maria Vladu (U 11 - 23 kg), Diana Argint (U 11 - 31 kg) şi Roberta Ioviţa (U 13 - 36 kg) s-au clasat pe primul loc la categoriile respective de vârstă şi greutate, Adelina Sfetcu (U 11 - 31 kg) a încheiat concursul pe poziţia secundă, iar Andrei Dumitru (U 11 - 25 kg) şi Daniel Vrăjitoru (U 13 - 46 kg) au urcat pe ultima treaptă a podiumului de premiere. La competiţia de la Belgrad au participat aproximativ 600 de sportivi de la 50 de cluburi din Serbia, Croaţia, Macedonia şi România.
A fost o verificare utilă pentru judoka noştri mai mici, care în luna iunie vom participa la Campionatele Naţionale pentru Copii U 11 de la Techirghiol şi U 13 de la Arad, de unde sperăm să ne întoarcem cu noi medalii.
Vasilan
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013
VIDEO / Procurorii au dat NUP
- de
- 21 Aprilie 2013
Bercea Mondial, bun de puşcărie
- de
- 18 Aprilie 2013
Tir la foc continuu cu ilegalităţi la uzina din Sadu
- de
- 17 Aprilie 2013
Droguri pentru copii
- de
- 17 Aprilie 2013
Ofiter criminalist, reţinut pentru trafic de influenţă într-un dosar de viol
- de
- 17 Aprilie 2013
Mischie aplică «metoda Năstase»
- de
- 16 Aprilie 2013
Dragomir dă cu subsemnatul la DNA
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A decedat de stresul salariului
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A stat două ore în fântână, dar a avut zile
- de
- 14 Aprilie 2013

