Sponsor oficial al
Concordia a învins FCU, scor 1-0.

FCU 1948 Craiova a fost învinsă de Concordia Chiajna, scor 1-0, în partida de verificare de pe terenul ilfovenilor, iar la finalul meciului Vali David a făcut o analiză a jocului respectiv. Antrenorul Științei a fost mâhnit de fapt că jucătorii săi nu au respectat în unele cazuri indicațiile lui tactice și nu au mult mai mult decât la poartă.
" Din păcate nu am reușit să-mi afirm și am suferit prima înfrângere din acest an. După cum am mai spus și înainte, dacă nu șutăm la purta nu avem cum să marcam. În acest meci am avut doar un singur șut spre poartă. În rest am căutat combinații. De ce nu știu! ne-am creeat. Abbey a avut de două ori unu la unu cu portarul, Dragu a avut și el unu la unu cu portarul, Ghindovean la fel, punem aceste ratari și pe seama vom avea în câteva zile intense pregătire și de meciuri amicale, după care trebuie să ne revenim la forma sportivă maximă că noi am băgat foarte mulți juniori și e greu să revii de la 1-0 pentru Chiajna în condițiile astea Totuși, se simte că băieții evoluează de la meci la meci, iar în vestiar ei chiar comentau între ei că au fost fraieri că nu. au concretizat ocaziile pe care le-au avut. Deci, e un lucru pozitiv că ei se consumă.
Chiajna a avut acel gol dintr-o poziție în care mijlocașul nostru central nu și-a păstrat zona. Dar eu îmi mențin teoria. Dacă nu șutăm la poartă nu avem cum să dăm goluri. Acum asta este. Trebuie să înceapă să jucăm mai bine de la meci la meci. Este important ca jucătorul să simtă că care valoare. Dacă eu îi spun jucătorul să ducă mingea de colo până la colo și înapoi, nu mai e fotbal. Aia e matematică. Hai să lăsăm jucătorii să se exprime. Hai să îi lăsăm să creeze o imagine pozitivă Nu așa cu dați-o înainte, dați-o înapoi, dați-o la stînga, dați-o la dreapta. E logic să avem și o disciplină tactică, aici mă refer la fața de a apărea. Dar pe atacul jucătorului trebuie să lăsat să dezvolte calități și abilități. Eu când vreau să dăm gol, vreau să îl dăm cu zîmbetul pe buze, nu din întâmplare" , a încheiat Vali David.
Distribuie articolul:
Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

