Sponsor oficial al
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rusăneşti, judeţul Olt, care a fost dat dispărut, joi, după ce a plecat de la saivanul unde îngrijea nişte vaci, pe raza localităţii oltene, este căutat şi astăzi, fiind dat în urmărire naţională.

Este a doua zi de căutări, în acţiune fiind agrenaţi poliţişti, jandarmi, angajaţi ISU, dar şi voluntari din Rusăneşti. Bărbatul este dat în urmărire națională de catre polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Corabia și cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au demarat de îndată verificări și activități de căutare a persoanei dispărute. A fost solicitat sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt” , a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
TREPĂDUȘ VIOREL prezintă următoarele semnalmente: 1.60 m înălțime, poartă mustață, păr grizonant.
Se presupune că acesta purta o geacă neagră din piele, pantaloni de trening, cizme de cauciuc și fes negru.
Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021

