Unde e fotbalul de altădată?

Sentința despărțirii vine la puține minute de la fluierul final al unei remize care foarte greu s-ar fi putut transforma în succes. Italianul plătește pentru că, fiind neexperimentat, n-a reușit să exploateze calitățile echipei și, în timp, i-a accentuat defectele. Are câteva ”vini” punctuale. Schimbările, în primul rând. Dar și imposibilitatea de a imprima echipei acea ”grinta”, un termen al cărui înțeles el, italian fiind, îl cunoaște foarte bine. Și în acest ultim meci tot moliciunea a fost firul roșu, chiar dacă au existat și câteva momente bune.

Prea puțin...

Chițu îl învârte ca pe clătită pe Bouhena și dă pasa de gol pentru Jibril. Tot Chițu (revenit la viață!) îi pune mingea cu ceafa lui Sidibe, la golul anulat de VAR. Sidibe, cu mingea la picior, trece printre doi adversari ca printre ușile batante ale unui ”saloon” din filmele western. Acestea sunt momente de fotbal reușit. De fotbal adevărat. Dar sunt prea puține ca să retrezească amintirile spectacolului de altădată. În celelalte minute ale meciului, la iveală iese mediocritatea, împănată cu multă lentoare și, în mod cu totul supărător, cu destul de multe greșeli.

Știu, dar nu pot

În acest moment, trupa alb-albastră pare aidoma unui bătrân care știe cum se fac anumite lucruri, dar nu mai poate să le facă. Tot ce în tinerețe (aici timpul se scurtează, vorbim de trei luni și ceva doar, din decembrie până acum) era cu putință, acum nu mai este. Lipsește vigoarea, vlaga, acea răutate pozitivă în joc. Lipsește în continuare pressing-ul ca mijloc de recuperare a mingilor pierdute, urmărindu-se (re)intrarea în posesie doar prin eventualele erori ale adversarului. Jocul e prea static, mulți dintre jucători vor doar mingea la picior, așteptând-o exact în locul în care ei se află, fără a se deplasa în căutarea ”obiectului”.

Cădeau ca spicele

E limpede că s-a încercat altceva tactic, o formulă fără Achim la start, cu trei stoperi (sistem nou!). Dar accidentările lui Padula (minutul 2) și Compagnucci (minutul 12) au dat totul peste cap. Achim, care n-a fost luat în calcule ca titular (destul de ciudat, în condițiile în care lipsea și Dragoș Albu, suspendat), iată că a jucat din minutul 6! E inevitabilă întrebarea dacă încălzirea a fost făcută așa cum trebuie. Sau dacă Padula și Compagnucci nu cumva aveau ceva dinainte. Pentru că e altfel inexplicabil ”să te rupi” la primul sfert de sprint, la doar câteva zeci de secunde după fluierul de start.

VAR-ul a dat, VAR-ul a luat

Remiza cu Poli Iași e echitabilă, într-un meci destul de tărăgănat, cu ritm lent și cu un sărăcăcios 3-3 la raportul șuturilor pe poartă. Nu se știe care ar fi fost deznodământul dacă în faza golului anulat moldovenilor nu s-ar fi tras o linie prin altă parte decât trebuia. Să fim corecți, nu e ofsaid la Martac! Sau dacă Sidibe avea unghiile de la mână mai scurte la celălalt gol anulat, când se pare că a fost un miligram de henț, depistabil eventual la microscopul electronic

Ce bine ar fi dacă nu s-ar mai greși!

Să zicem, totuși, că acest tangou lent din după-amiaza cu Iașiul a fost totuși parcă un pic mai repejor decât ultimele apariții. Pentru sâmbătă, la Arad, cu altcineva pe banca tehnică, s-ar cuveni ceva mai mult, în fața unei echipe care vizează playoff-ul. Și ar fi bine dacă fundașii n-ar mai greși.  La golul egalării ieșene, Lacroix, cu cei aproape doi metri ai săi, a calculat greșit distanțele unei centrări bune, dar venite totuși de la 25 de metri, a cărei traiectorie ai timp s-o anticipezi. Iar bâlbâiala lui Lekiatas de la golul anulat ieșenilor aproape că nici nu se poate comenta atunci când vorbim despre un meci de primă ligă. Astfel de erori pot fi extrem de costisitoare în playout! Cei care vor veni după Giovani Costantino vor trebui să țină seama de asta!