Sponsor oficial al
Circuitul Naţional FRT “San Paolo” de la Arad i-a adus Luminiţei Tutunaru al treilea trofeu din acest an. În primul tur, severineanca a eliminat-o pe localnica Andra Unghianu, scor 6-1, 6-0, iar învingătoarele din această fază au format apoi o grupă de patru, în care concurentele s-au întâlnit între ele şi astfel s-a desemnat câştigătoarea. După 6-0, 2-6, 6-4 cu mult mai bine cotata Alessia Ciucă, Tutunaru a trecut şi de Paula Ioniţă (6-2, 6-1), pentru ca în ultimul joc s-o învingă, la fel de categoric, pe medieşeanca Lavinia Savu (6-2, 6-0).
Tutunaru a fost singura cu trei victorii şi a câştigat titlul. Împreună cu Paula Ioniţă, sportivă care se antrenează la Braşov cu Răzvan Sabău, severineanca de 13 ani a câştigat şi proba de dublu.
Sunt foarte bucuroasă. În decurs de doar o lună, am câştigat trei turnee de simplu, primele de altfel la care am participat după pauza forţată de unele probleme medicale, dar şi de natură financiară. La Arad m-am impus şi la dublu. Ultimul trofeu la dublu data de anul trecut, de la Bucureşti. La Arad, la simplu, deşi victoriile par lejere, nu a fost aşa uşor. Multe dintre adversare erau mai bine clasate ca mine.
A spus Tutunaru
Tot din cauza lipsei fondurilor, talentata sportivă ar putea rata următoarele competiţii.
Sper să pot participa săptămâna viitoare şi la turneul de la Timişoara. Aş mai vrea să joc la încă un turneu la Arad, dar înscrierea costă 30 de euro, plus cheltuielile de cazare, şi părinţii mei nu au bani. Şi aşa au făcut eforturi pentru Cupa «San Paolo».
A dezvăluit Luminiţa
După acest succes, tenismana antrenată de câteva luni de Ramona Badea - Frimu e tot mai aproape de Top 10, unde s-a regăsit anul trecut, înainte să sufere o accidentare care a ţinut-o în afara terenului mai bine de şase luni. Pentru turneul de la Arad, Tutunaru a primit 1.000 de puncte şi, de pe locul 25, va urca în primele 20 de jucătoare ale României la U14.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Bătrână din Cârcea «uşurată» de 6.000 de lei
- de
- 7 August 2013
«Angajaţii noştri au fost provocaţi în mod repetat!»
- de
- 2 August 2013
VIDEO / «De ce ne filmezi, bă, ’tu-ţi morţii mă-tii?»
- de
- 1 August 2013
9 ani de la carnagiul comis de Carmen Păunescu
- de
- 31 Iulie 2013
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013

