Sponsor oficial al
Ca imagine, episodul de la Adunarea Generală a FRF a părut de pe vremea aplauzelor puternice, prelungite.
Așadar, părerea lui Adrian Mititelu a fost curmată de zumzetul de fond al sălii, iar la final, când această opinie ar fi trebuit exprimată și auzită, domnii membri au ascultat glasul comandantului suprem și au părăsit sala, să pregătească partida cu Cipru. Nu înainte de a socializa la un șprițuleț prelungit. Ceea ce nu e deloc interzis, însă și acest episod a semănat cu mesele și agapele tovărășești de odinioară.
Cuvântul unui om bătrân
Secvența cu înăbușirea vocii lui Adrian Mititelu seamănă cu o întâmplare petrecută la congresul al XII-lea (a douăsprăzăcelea, cum zicea Nea Nicu) din noiembrie 1989. Atunci, la ”Înalta Tribună”, printre alți vorbitori care au lins acolo unde trebuia, a luat cuvântul un anume Constantin Pârvulescu. Om în vârstă de peste optzeci de ani, aflat printre fondatorii partidului, în 1921.
Perplexitate
Ceea ce s-a petrecut în minutele următoare a fost de neimaginat pentru acele vremuri. Bătrânul ajuns la tribună s-a apucat să-l critice pe Ceaușescu. Întâi voalat, aluziv, apoi din ce în ce mai cu adresă, țintit de-a dreptul. Reproșuri coerente, care la început au produs perplexitate. Cei vreo patru mii de oameni din Sala Palatului (atent selecționați) au avut la început impresia că nu sunt la congres, ci acasă, ascultând Europa Liberă sub plapumă. Toți făceau asta în acele vremuri, dar nimeni nu recunoștea.
Lozinci și aplauze
Apoi, cu Ceaușeștii de față, neînțelegând ce se întâmplă, cu tot Comitetul Central pe scenă, rămas cu gura căscată, agitatorii din public au început să-și facă datoria. Au strigat întâi răzleț, apoi în cor, la unison, lozincile acelea cu Ceaușescu-PCR, au început să bată din palme până și le-au înroșit, protestatarul a fost acoperit de manifestarea sonoră a turmei îndoctrinate, care prin decibelii emiși l-au făcut pe Pârvlescu să se retragă, apoi să părăsească sala. De băgat la pușcărie, nu l-au băgat, probabil având în vedere vârsta sa înaintată, dar episodul a fost relatat abundent de presa occidentală, care a avut prilejul să constate că orice sistem politic, cât de etanș ar părea, tot își are vulnerabilitățile sale.
Deși au trecut peste 45 de ani de atunci, episoadele seamănă. O opinie, alta decât cea universală, e împiedicată să fie exprimată, e reprimată brutal. Un om care a investit o grămadă de bani proprii în fotbal, 30-40 de milioane de euro, nu contează câți, e redus la tăcere de o turmă de profitori care-și apără căpetenia, pentru că au dus-o bine împreună cu ea. Din acel moment al poveștii cu Pârvulescu, noiembrie 1979, sistemul totalitar ceaușist a mai dus-o un deceniu. Sistemul totalitar al fotbalului 2025 cât o mai avea?
P.S. Sistemele totalitare au și talentul de a țese intrigi, pe care le distribuie apoi cu talent. Unul dintre aceste zvonuri sulfuroase este acela că ar urma închiderea clubului FCU, ca urmare a frondei patronului său față de sistem. O tâmpenie, una atât de mare încât promit să revin asupra ei într-un text următor.
