Sponsor oficial al

Toată lumea vorbește de consumul de stupefiante. Mamele își smulg părul din cap și se întreabă dacă fiul lor o să ajungă să apuce pe panta nesfârșită a narcoticelor. Tații își instruiesc fetele să fie atente să nu le pună cineva în pahar în timp ce polițiștii aruncă pe piață statistici sterile ca tresele lor de pe umeri.
Adevărul este că nu prea știe nimeni. Singurele date certe sunt cele de la spitale, dar am impresia că și acolo, statistica seamănă cu sondajele de alegeri. Agenția Antidrog plasa Doljul în categoria selectă a celor 16 județe în care se înregistrează 80% din urgențele medicale datorate consumului de cannabis. Aparent autoritățile au scăpat lucrurile total de sub control, iar Craiova și Bucureștiul sunt în top și la consumul de droguri sintetice. 11 județe adună aproape 70% din cazurile medicale legate de noile descoperiri ale științei în materie de stupefiante. Doljul este și în acest clasament.
DIICOT a soluționat în 2022 un număr de 538 de dosare legate de droguri și în 2023 cu aproape 50% mai mult. Cu toate acestea, statistica asta este irelevantă. Nu știm dacă creșterea se datorează hărniciei procurorilor sau dacă au apărut mai mulți traficanți.
Oricum, fenomenul există, iar drogurile par să facă parte din viața noastră într-un mod pe care cu greu îl imaginam în urmă cu trei decenii când sticla de whisky din serialul Dallas părea singura cale spre liniștea spiritului.
În fiecare an, substanțe noi apar la prețuri mai mici pe piață, iar statul pare să fi pierdut total controlul asupra fenomenului. An de an vedem că polițiști corupți ajung la pușcărie sau ajung să-și facă vreun palat de lux. Nimeni nu pare să se întrebe de ce se află în spatele lor.
Rămân destine tumefiate și oameni goliți de suflet pe care nu-i contorizează nimeni, iar statisticile, puține și firave nu ne dau niciun răspuns.
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024

