Sponsor oficial al
Categoriile mici de vârstă nu atrag privirile de obicei, indiferent de sport. Deşi la început de drum ar trebui susţinuţi poate mai mult, pentru a nu fi îndepărtaţi de activitatea sportivă, de regulă se întâmplă tocmai invers. Mai mult, federaţiile de specialitate, poate cu câteva excepţiii nu au organizate competiţii majore sau sunt prea puţine. Venind în sprijinul ideii de a atrage copii spre sport, în general, şi spre handbal, în special, Asociaţia Judeţeană de Handbal Dolj împreună cu Handbal Club Municipal Craiova, în parteneriat cu Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, Asociaţiile Judeţene de Handbal şi cluburile sportive din judeţele Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj au demarat un proiect pe cât de benefic pe atât de interesant. Este vorba despre Trofeul “Oltenia”, competiţie de handbal organizată pentru categoria de vârstă juniori IV (copii născuţi în 2001 şi mai mici) atât la feminin, cât şi la masculin.Organizatorii nu a pierdut timpul şi după întocmirea unui regulament riguros s-a şi trecut la treabă, astfel că la finalul săptămânii trecute s-a desfăşurat primul turneu.
Am demarat un proiect ambiţios şi anume acela de a oferi copiilor din Oltenia şansa de a se întrece într-un cadru organizat. Sperăm să reuşim să renaştem vechea competiţie a sudului. Cei mai în vârstă din lumea handbalului nu o dată mi-au povestit ce competiţii frumoase şi puternice se organizau în Oltenia. Doar prin jocuri vom reuşi să creştem şi să formăm sportivi pentru echipele de seniori. Sper să înţeleagă asta şi cei ce sunt direct implicaţi în sportul de performanţă şi să ne acorde sprijinul de care avem nevoie. Proiectul a demarat pe 20 octombrie şi se va încheia pe 1 martie. Fiecare judeţ va organiza un turneu de o zi cu două, trei jocuri de echipă aşa că toată lumea cred că va fi mulţumită. Jocurile se vor diputa obligatoriu în sală.
A declarat referitor la subiect Mihai Milu, secretarul AJH Dolj
Cum ideea a fost extrem de generoasă s-au găsit imediat doritori să o pună în practică. La feminin s-au înscris cluburile HCM Craiova, cu două echipe, LPS Tg. Jiu, CSS Dr. Tr. Severin, CSS Caracal şi HCM “Torok” Rm. VâlceaÎn timp ce l amasculin vor intra pe teren formaţiile HCM Craiova, CSM Progresul Băileşti, LPS Tg Jiu, CS Novaci, As. Drăguţeşti, CSS Dr. Tr. Severin şi CS “Romanaţi” Sport Caracal. Aşa cum aminteam a avut deja loc primul turneu, în cazul fetelor acesta desfăşurându-se la Râmnicu Vâlcea în frumoasa sală “Traian, în timp ce băieţii au jucat la Târgu Jiu. Următorul turneu va avea loc la Târgu Jiu în cazul fetelor, iar băieţii se vor întâlni la Băileşti în sala “Ada Nechita”.
Rezultatele primului turneu din cadrul trofeului “Oltenia”
Feminin
ETAPA I
CSS Caracal – CSS Dr. Tr. Severin 10-11
HCM “Torok” Rm. Vâlcea – LPS Tg. Jiu 19-6
HCM Craiova I – HCM Craiova II 5-8
Etapa a II-a
CSS Dr. Tr. Severin - HCM Craiova II 14-13
LPS Tg. Jiu - HCM Craiova I 14-12
CSS Caracal - HCM “Torok” Rm. Vâlcea 10-18
ETAPA a III-a
HCM “Torok” Rm. Vâlcea - CSS Dr. Tr. Severin 21-12
HCM Craiova I - CSS Caracal 9-9
HCM Craiova II – LPS Tg. Jiu 3-13
MASCULIN
ETAPA I
LPS Tg. Jiu – CS Novaci 18-10
Romanaţi Caracal – As. Ştiinţa Drăguţeşti 26-5
HCM Craiova - Progresul Băileşti 9-21
Etapa a II-a
As. Ştiinţa Drăguţeşti - HCM Craiova 5-16
CS Novaci – Romanaţi Caracal 5-21
CSS Dr. Tr. Severin - LPS Tg. Jiu 11-10
ETAPA a III-a
Romanaţi Caracal - CSS Dr. Tr. Severin 20-9
HCM Craiova - CS Novaci 10-9
Progresul Băileşti - As Ştiinţa Drăguţeşti 29-8
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013

