Sponsor oficial al
Conflictul Jandarmeriei cu suporterii Universităţii Craiova începe să depăşească orice limite. Copiii susţinători ai echipei de fotbal, reuniţi în grupul denumit Blue Kids, susţin că au trecut sâmbătă seara prin momente şocante. Copiii au participat la partidele de handbal şi de volei care au avut loc la Sala Polivalentă din Craiova. Pe parcursul meciurilor au scandat lozinci pro Universitatea Craiova şi anti echipa Primăriei, însă fără injurii. Au plecat de acolo în jurul orei 21, în grup. În zona “Laguna Albastră” îi aşteptau două dube ale Jandarmeriei, dar şi poliţişti. Aproximativ 20 de jandarmi i-au încercuit. Ceea ce spun copiii că a urmat sfidează regulile democraţiei şi ale bunului-simţ. Am stat de vorbă cu patru dintre copiii din grupul Blue Kids. Cu vârsta de 14 - 15 ani.
Ne întorceam de la Polivalentă. Doi din grupul nostru au ieşit pe stradă. Jandarmii au venit, ne-au înconjurat, ne-au pus pe gard, ne-au înjurat. După aceea ne-au confiscat toba, fulare. Unuia dintre băieţi i-au băgat genunchii în spate. Trecătorii le-au zis să ne lase, că suntem copii, dar jandarmii i-au gonit. Am văzut că a filmat cineva.
Ne-a declarat Robert
Eu am încercat să fug de frică. Şi un domn m-a strâns de gât, m-a pus cu mâinile pe gard. Jandarmii au început să ne înjure. Ne-au încercuit de parcă eram terorişti. Doi băieţi au oprit maşina cu care erau şi le-au zis să ne lase, că suntem copii, şi jandarmii i-au gonit.
Dennis
Alex spune că nu a scăpat la fel de uşor. A fost bruscat şi lovit.
Au venit, au oprit maşinile şi vă daţi seama că noi ne-am speriat. Avem 14 ani, majoritatea chiar mai puţin. Eu aveam un fular în mână. Ne-au zis să aruncăm tot ce avem în mână. Prima dată nu am aruncat fularul. Mi-a zis unul dintre jandarmi: «Ce faci, mă, acolo, ascunzi fularul?» Eu am zis nu, el mi-a spus să tac şi m-a lovit în spate. Cred că mi-a dat cu pumnul, că a durut rău. Pe un coleg l-au lovit cu piciorul, l-au pus în genunchi şi i-au dat doi pumni. Era unul dintre jandarmi mai gras şi ne zicea: «Fir-aţi ai dracu’ de copii, vedeţi voi acum!» Şi a zis să mai cheme maşini, să ne încarce, să ne ducă la secţie. Dacă ne duceau, sigur luam bătaie în dubă. Suntem copii, vă daţi seama că ne e frică.
A spus Alex
«Erau copii mici, de 7 - 8 ani, şi jandarmii au început să ţipe la ei»
Cătălin are 15 ani. El spune că a fost lovit cu pumnii şi piciorul de un jandarm.
Ne întorceam de la Polivalentă şi unii copii mergeau şi pe lângă trotuar, adică pe stradă, şi deodată au venit două maşini de jandarmerie şi ne-au pus să punem mâinile pe garduri. În momentul acela, un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate. După aceea ne-au legitimat şi ne-au zis să-i dăm drumul de acolo, dar să nu plecăm în grup, că, dacă ne văd pe drum în grup, ne opresc iar şi ne duc la secţie, ca să ne ia părinţii de acolo. Erau copii mici, de 7 - 8 ani, şi jandarmii au început să ţipe la ei. Săracii de ei, au început să plângă.
Cătălin
Jandarmeria neagă acuzaţiile
A fost un grup de aproximativ 15 copii, jumătate dintre ei mergeau pe partea carosabilă, dinspre Sala Polivalentă spre Colegiul «Fraţii Buzeşti». Au vrut să fugă, au fost opriţi şi li s-a pus în vedere să se deplaseze pe trotuar spre domicilii.
Ionuţ Ţapu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj
Ce motiv avem să vă minţim? Ne-am speriat enorm toţi. Prima dată ne-au îmbrâncit, apoi au dat.
Alex
Cine să mă creadă pe mine, un puşti de 15 ani?
Cătălin
O parte dintre copii le-au povestit deja părinţilor ce s-a întâmplat. Rămâne de văzut dacă vor depune plângere.
Distribuie articolul:
N-au convins, dar au luat trei puncte
12 Noiembrie 2013Alte articole
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013

