Editorial
Sponsor oficial al
Era pe timpul lui Ceaușescu o emisiune satirică, "Un zâmbet pe 16 milimetri." Bună pentru vremurile alea. O făcea Marin Traian, cei peste 50 de ani și-l amintesc. Și în cadrul emisiunii se insinua și o mini-rubrică, intitulată "Ce mai vinde bucureșteanul", cu anunțuri luate de la "Mica publicitate" din ziare și chiar de pe stâlpii din stațiile de autobuz, unde oamenii lipeau etichete cu "vând fier de călcat în stare aproape bună" sau "vând reșou folosit doar trei luni". Acele etichete erau precursoarele rețelelor de socializare.
Ce mai vinde, azi, bucureșteanul? Precizez că sunt născut și crescut în București, deci nu mă exclud. Bucureșteanul de azi vinde vrăjeală, ceea ce n-ar fi rău, fiindcă așa a învățat de la conducătorii țării. Vorba aia, vecinii lui! Respiră același aer cu ei, cum să nu! Dacă ar vinde doar vrăjeală, n-ar fi - insist - așa grav, dar ambalează niște talente și figuri care mă fac să îi înțeleg pe oamenii din celelalte orașe mari, care se enervează când vad mașini înmatriculate cu "B".
Caz concret. De alaltăieri, de la Mamaia. Un prieten constănțean are un bar de plajă. Și a venit cu mașina pe esplanadă, pentru cinci minute, a pus-o în avarie, ca să lase marfa. Nu putea să care cu cârcă, din bulevard, zeci de baxuri de apă și de sucuri, plus butoaiele pentru bere la draft. Și apare un nene, care cred că era de la milițian în sus, având ca unic obiect vestimentar un slip cum se purta în perioada televizorului alb-negru. "Dom'le, de ce scoți marfa aici? Mă deranjezi. Sunt în concediu". La care prietenul meu: "de unde ești, vărule? Din București, nu-i așa?" "Da, din București." "Auzi, vărule? Dar io, când sunt în concediu, umblu în chiloți pe Magheru?"
Ne enervează ceea ce numim "beizadelele" din București. Să fim serioși. Sunt copii de mingi față de scursurile statului. Pardon, structurile statului. Iar țăranii autentici sunt oameni cuviincioși și chiar fini în comparație cu țăranii de oraș. Dintre țăranii de oraș, țăranul de București e cel mai țăran.
