Sponsor oficial al
Un tânăr de 19 ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier grav produs, luni dimineața, pe DN 7 - Valea Oltului, în localitatea Călimănești, în urma unei coliziuni frontale între o mașină și un TIR.
Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit la un accident rutier produs luni dimineața, în jurul orei 06:00, pe DN 7, la kilometrul 190, pe raza localității Călimănești.
Din primele verificări, un tânăr de 19 ani, din municipiul Pitești, aflat la volanul unei mașini, ar fi intrat în depășirea unei coloane de vehicule, pe linie continuă, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un TIR condus de un bărbat de 56 de ani, potrivit IPJ Vâlcea.
Potrivit martorilor, șoferul ar fi depășit o coloană de mașini, iar conducătorul TIR-ului a încercat să evite impactul, trăgând dreapta până aproape de șanț, unde a avut loc coliziunea. Martorii mai spun că mașinile implicate veneau din Germania.
În urma impactului, șoferul mașinii a rămas încarcerat. Pompierii militari vâlceni au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, descarcerare și acordarea primului ajutor medical.
La fața locului au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și 4 ambulanțe SAJ.
Echipajele operative au constatat că în accident au fost implicate o mașină și un autotren, precum și șase participanți la trafic.
Persoana încarcerată a fost extrasă de pompieri și predată inconștientă echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare.
În total, accidentul s-a soldat cu cinci victime. Patru persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Vâlcea, conștiente și cooperante. Tânărul de 19 ani a fost declarat decedat.
Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Traficul se desfășoară în ambele sensuri.
Distribuie articolul:
Alte articole
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Delegație din Ucraina, în vizită la Craiova
- de Octavia Hantea
- 16 Ianuarie 2026
Copilăria care nu mai iese „la joacă”
- de Mihai Firică
- 24 Ianuarie 2026
Cod portocaliu de vânt puternic în sud-vestul și sudul țării
- de Florin Bâcu
- 8 Ianuarie 2026
Jaf la o sală de jocuri de noroc din Slatina
- de Octavia Hantea
- 30 Decembrie 2025
Ce este funcția Expanding Wild la sloturi online
- de editie.ro
- 27 Ianuarie 2026
Companiile de stat, evaluate după rezultate
- de Octavia Hantea
- 16 Ianuarie 2026
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Șefan Stoica, președinte PNL Dolj: Lecția de ipocrizie, la catedră Lia Olguța Vasilescu
- de Octavia Hantea
- 19 Ianuarie 2026

