Sponsor oficial al
Candidaţii care au participat pe 30 iulie la concursul pentru ocuparea posturilor didactice şi au fost admişi vor fi repartizaţi pe 14 august. Miercuri va avea loc cea de-a doua etapă, care îi include pe candidaţii care au obţinut cel puţin media cinci la examenul de titularizare. Potrivit calendarului acestui concurs, prima zi de repartizare a avut loc vineri, 9 august. Repartizarea candidaţilor pe posturile pe perioadă nedeterminată a avut loc, la nivelul centrelor de concurs, pe 12 august, iar pe 14 august se va desfăşura repartizarea pentru angajare pe perioadă determinată. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota cinci atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Pe 14 august va avea loc cea de-a doua etapă de repartizare a candidaţilor care au obţinut cel puţin media cinci la examenul de titularizare. Şedinţele publice vor avea loc la centrele de examen, începând cu ora nouă. În judeţul Dolj, 775 de candidaţi au obţinut medii peste cinci, iar dintre aceştia mai mult de jumătate au obţinut medii peste şapte - 425. De asemenea, în lista posturilor vacante există un număr de 780 de norme şi fracţiuni de normă. În situaţia în care vor fi doi candidaţi cu medii de repartizare egale, vor fi departajaţi în funcţie de: domiciliu, gradul didactic, dar şi de o medie de departajare care li se calculează candidaţilor încă de la înscrieri. Candidaţii suplinitori şi detaşaţi sunt aşteptaţi în şedinţele din 27, 28 şi 29 august.
A declarat Luminiţa Popescu, inspector şcolar general adjunct al ISJ Dolj
Distribuie articolul:
Locul şase, după patru etape
14 August 2013Alte articole
Infractorul a fost reţinut
- de
- 9 August 2013
Craiovenii mizează pe câştiguri neaşteptate
- de
- 8 August 2013
Bătrână din Cârcea «uşurată» de 6.000 de lei
- de
- 7 August 2013
«Angajaţii noştri au fost provocaţi în mod repetat!»
- de
- 2 August 2013
VIDEO / «De ce ne filmezi, bă, ’tu-ţi morţii mă-tii?»
- de
- 1 August 2013
9 ani de la carnagiul comis de Carmen Păunescu
- de
- 31 Iulie 2013
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013

