A apărut volumul de versuri intitulat „Sună-mă cu taxă inversă” al poetei craiovene Gela Enea, Editura Ecou Transilvan, 2021.
Referinţele critice sunt semnate de scriitorii Varujan Vosganian şi Adrian Alui Gheorghe.
„Sună-mă cu taxă inversă este un volum al existenţei, o Evanghelie la persoana întâi, cum scriu, adesea, poeţii.
Spre deosebire de cele mai recente volume ale Gelei Enea, centrate mai ales pe condiţia şi simbolistica feminină, de data aceasta este vorba despre o incursiune într-un trecut care a devenit memorie, ceea ce înseamnă că poeta/eroina îşi trăieşte, într-un timp vertical, toate vârstele deodată”. (Varujan Vosganian)
„Volumul Sună-mă cu taxă inversă este o probă de poezie autobiografică, o autoficţiune literară care transferă metaforei calitatea simbolică a fiecărei secvenţe de viaţă. Cartea în sine este o poveste despre cum viaţa noastră de zi cu zi îi datorează poeziei energia cuvântului şi vieţii energia spiritului. Citind cartea, descoperi că Gela Enea este o voce care îngână/trăieşte poezia adevărată, o face cu talent şi o/se exprimă cu mare acurateţe a expresiei, cea care conferă poetului (în general) calitatea de supravieţuitor în vremuri incerte”. (Adrian Alui Gheorghe)
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
Noi produse pentru copii, colecția Leuț FCU 2020!
- de Dan Bratu
- 26 Mai 2020
Pe altarul brandurilor luxoase, milioane de animale mor anual
- de Ionescu Roxana
- 9 Octombrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020