Sponsor oficial al
Stadionul “Ion Oblemenco’’ va fi demolat în luna august a acestui an, iar în octombrie se va da start la construcţia noului Complex Sportiv. Licitaţia pentru demararea lucrărilor va avea loc imediat după aprobarea bugetului pe anul 2014. Totodată, studiul de fezabilitate referitor la obiectivul de investiţii al Stadionului de atletism şi sporturi de vară, cu peste 5.000 de locuri a fost votat ieri, de aleşii locali, în şedinţa de Consiliu Local. Municipalitatea speră ca Stadionul de atletism şi sporturi de vară să fie finalizat în şase luni, de la începerea lucrărilor, pentru ca jucătorii să-şi poată desfăşura activitatea în acel loc, până la finalizarea, în întregime, a noului Complex Sportiv.
Compania Naţională de Investiţii va pune totul în practică. Pista de atletism va dispărea. Compania nu va face decât stadionul din cadrul acestui Complex. Licitaţia va fi organizată imediat după aprobarea bugetului pe anul curent, iar construcţia pentru Stadionul de atletism şi sporturi de vară se va desfăşura pe o perioadă de şase luni de zile.
Lia Olguţa Vasilescu
Lucrările la noul stadion sunt prevăzute pentru doi ani
Edilul-şef al Băniei a precizat că toate litigiile care aveau legătură cu Stadionul ,, Ion Oblemenco’’ au fost rezolvate şi astfel poate fi demarată noua construcţie. Lucrările la noul stadion sunt prevăzute pentru doi ani, dar ,, dacă licitaţia va fi câştigată de o firmă importantă din Europa, s-ar putea ca noua construcţie să fie finalizată mai devreme’’, după cum a precizat Lia Olguţa Vasilescu.
Adăpostul canin, de la peste 5.000 locuri, la doar 500!
O altă problemă dezbătută în cadrul şedinţei de Consiliu Local a vizat adăpostul canin de la Breasta. Consilierul local PP-DD, Ionel Pană a cerut lămuriri cu privire la extinderea acestui adăpost, care iniţial a fost prevăzut cu o capacitate de 5.500 de locuri. La momentul actual, adăpostul deţine doar 500 de locuri din cele 5.500 promise iniţial de municipalitate.
Sunt curios ce se va întâmpla cu extinderea adăpostului, pentru că în urmă cu un an, am aprobat cu adăpost de 5.500 locuri. Sper ca această problemă să se rezolve cât mai repede.
Ionel Pană, consilier local
Apel către cetăţeni
Totodată, consilierul local PSD, Bianca Predescu a făcut apel la cetăţenii Craiovei care adoptă câini la distanţă.
Cel care adoptă la distanţă îşi ia angajamentul să plătească. Îmi doresc ca cetăţenii să pună în practică finalitatea , să suportăm costul întreţinerii acestor suflete nevinovate.
A explicat Bianca Predescu
Un alt proiect de hotărâre peste ordinea de zi a vizat aprobarea rezultatului final al concursului, a proiectului de management câştigător şi a duratei contractului de management la Casa de Cultură ,, Traian Demetrescu’’.
Istoria acestui concurs este lungă. În septembrie s-au înscris două persoane, care au contestat decizia juriului, iar procedura s-a reluat. Nu cred că există nicio problemă, la momentul actual, în a aproba acest raport.
Sorin Manda, consilier local
Distribuie articolul:
Două victorii în trei meciuri
2 Februarie 2014Alte articole
UPDATE / Licitaţie CEO anulată de DNA
- de
- 29 Ianuarie 2014
Genică Boerică, 10 ani după gratii
- de
- 29 Ianuarie 2014
Devoratoarea de directori își rupe dinţii în instanţă
- de
- 6 Ianuarie 2014
A evadat de sub nasul poliţiştilor
- de
- 30 Decembrie 2013
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013

