Foto Meciuri dificile pentru voleibaliştii din Bănie

Meciuri dificile pentru voleibaliştii din Bănie

Echipele de volei de la SCM “U” Craiova vor susţine, astăzi, partide în etapă intermediară, băieţii deplasându-se la Galaţi, iar fetele – la Târgu Mureş
Foto Halep va juca la Indian Wells

Halep va juca la Indian Wells

Foto Ema Bogdan, pe tabloul principal la Acapulco

Ema Bogdan, pe tabloul principal la Acapulco

Foto CSO Filiaşi, al treilea test cu Minerul Motru

CSO Filiaşi, al treilea test cu Minerul Motru

Gruparea lui Ciurea va disputa, astăzi, un nou amical împotriva gorjenilor, tot în fieful „minerilor”
Foto Firţulescu a semnat cu Vâlcea

Firţulescu a semnat cu Vâlcea

Foto Suporterii din Slatina au făcut front comun pentru renaşterea Ştiinţei

Suporterii din Slatina au făcut front comun pentru renaşterea Ştiinţei

Membrii Asociaţiei „Ştiinţa Suntem Noi” au avut o întâlnire cu susţinătorii Universităţii Craiova din Slatina, în care le-au prezentat proiectul de reînfiinţare a campioanei alb-albastre
Foto Buni şi pentru bulgari

Buni şi pentru bulgari

Judoka dela CSM Drobeta au reprezentat clubul din Vidin la Campionatele Naţionale ale Bulgariei, pentru copii (U15) şi juniori (U21)
Foto Copiii lui Ţigănele s-au impus în Banat

Copiii lui Ţigănele s-au impus în Banat

Sport Kids Drobeta a câştigat Cupa Prieteniei, de la Reşiţa, turneu rezervat copiilor născuţi în anul 2006
Foto Inginerul Călina, din nou pe podium la veterani

Inginerul Călina, din nou pe podium la veterani

Foto Pentru careul de aşi al Ligii Balcanice

Pentru careul de aşi al Ligii Balcanice

Foto Halep şi Begu, în urcare

Halep şi Begu, în urcare

Foto Locul 5 la Cupa Mondială de la Varşovia

Locul 5 la Cupa Mondială de la Varşovia

Despre noi

«Ediție Specială» este un ziar online care vă oferă cele mai importante știri din fiecare domeniu de interes.