În primele luni ale anului 1960 un spion american trecea prin Craiova înarmat cu răbdare și curaj. Erau deja peste zece ani de când România trăia sub influența Rusiei și numai patru de la momentul la care tancurile sovietice ajustaseră rapid aspirațiile revoluționare de la Budapesta. România avea relații diplomatice cu numai 30 de state, iar ultimele cuiburi de luptători care așteptau americanii prin munții patriei erau măcelărite de oamenii regimului împinși de la spate de o nouă generație de conducători ridicată ca un abur toxic deasupra noroaielor istoriei.
Prin amabilitatea lui Bill Clinton care a declasificat arhiva CIA putem să vedem cum arăta Craiova prin ochii unui spion de la cea mai sofisticată agenție de spionaj în anul în care Franța testa prima armă nucleară, americanii trimiteau un avion spion deasupra rușilor, iar populația planetei abia depășea trei miliarde de locuitori.
Materialul a fost distribuit pe 15 martie 1960 către analiștii înfometați de informații de la Washington și vorbește despre un oraș cu 130.000 de locuitori în care străzile primiseră nume inspirate din ideologia socialistă. Am parcurs cu o melancolie de călător în timp rândurile dactilografiate într-un birou neaerisit din furnicarul CIA în urmă cu peste 60 de ani.
Pușcăria era tot pe strada Vasile Alecsandri, primăria funcționa unde este și acum și ocupa clădirea fostei Bănci a Comerțului care fusese fondată cu un secol în urmă de politicianul craiovean Constantin Neamțu. Fără casă rămăsese și avocatul Puiu Pleșa, patronul FC Craiova care câștigase campionatul de fotbal din timpul războiului. Casa, și probabil palmaresul echipei, fuseseră luate de sindicatul muncitorilor într-un mod asemănător cu cel în care sindicatul „suspiciunilor rezonabile și al dosarelor nerezolvate” vrea să acapareze istoria Științei noastre.
Spionul care a descris Craiova este foarte exact și ne lasă o istorie nealterată, iar dacă i-ar fi fost desecretizat și numele ar fi meritat să fie menționat. El informează colegii avizi de informații despre țara noastră cu privire la locațiile exacte ale tuturor clădirilor, trece în revistă locul în care sunt localizate obiectivele militare și industriale, iar aici sunt informațiile seci capătă o altă valență.
Din perspectiva militară, americanul nota tot pentru ca, în cazul în care Războiul Rece își schimba temperatura să poată fi luate deciziile în cunoștință de cauză. Din perspectiva istorică nota ne arată o altă fațetă a poveștii orașului din care a început prima unire a României și care imediat după război rezistase intruziunii proletarilor.
Fabrica 7 Noiembrie era formată din fostele fabrici Klaiton și Brătășeanu. Morile Unite Jiul pe care americanul le considera cele mai mari din România nu fuseseră construite de comuniști în deceniul de dominație. Erau părți din imperiul lui Barbu Drugă care îngloba și Moara Mendel. Electroputere, fabrica, nu mall-ul, era în realitate o rebrenduire revoluționară a Uzinei Malaxa din Craiova.
Nostalgicii comunismului trec toate aceste fabrici și uzine în palmaresul realizărilor din cincinalele dominate de absolvenții școlii de cadre Ștefan Gheorghiu. Istoria este cu totul alta și merită să știm că înainte de război Craiova strălucea într-un mod aparte. În subsolul informării strict secrete, spionul a avut vreme să noteze vechile denumiri ale cinematografelor capitaliste: Rio, Select și Apollo primiseră denumiri revoluționare: Timpuri Noi, 23 August și 30 Decembrie. Pentru un privitor neatent al istoriei ar putea să pară că socialismul revoluționar adusese culturalizarea maselor.
Ne rămân din ce în ce mai puține dovezi care să contrazică această teză și o singură întrebare: Oare cum s-ar fi dezvoltat orașul dacă în locul băieților cu bască de Gavroche și clase mai puține decât trenurile cu abur ar fi fost în continuare îngrijit de Pleșa, Drugă, Malaxa sau alții ca ei.
