Sponsor oficial al
După trei zile cu volei de calitate, elevii lui Dan Pascu au fost declaraţi învingători ai turneului “Radu Zanfirescu”, competiţie desfăşurată în Polivalenta din Bănie. Peste toate însă, evoluţia gazdelor a fost una entuziastă, semn că se aşteaptă cu nerăbdare debutul în sezonul oficial. SCM Craiova a început competiţia pe care a organizat-o cu o victorie în meciul cu Universitatea Cluj. Mult superiori la fileu şi la preluare, oltenii nu au avut mari probleme în a se impune la zero. Chiar dacă s-a pierdut un set, nici partida cu Dinamo, desfăşurat în cea de a doua zi a memorialului, nu a pus probleme, lotul gazdelor fiind unul peste cel al bucureştenilor. În fine, s-a mai pierdut un set în meciul cu sârbii de la Kladovo, formaţie extrem de ambiţioasă şi arţăgoasă.Forţa echipei craiovene a fost arătată nu numai de rezultate în sine, care au fost clare şi sigur vor contribui la un moral pozitiv înaintea începerii competiţiilor oficiale. Cele trei victorii mai categorice decât o arată scorul au fost obţinute în condiţiile în care Dan Pascu a rulat întreaga bancă tehnică. Este clar că echipa arată mai bine decât anul trecut, transferurile făcute în intersezon putând fi considerate pe deplin reuşite.
Un turneu util şi reuşit. Au fost trei zile pline, cu meciuri foarte puternice. Am avut o prestaţie bună şi foarte bună, dar mai avem destule lucruri de pus la punct până la startul sezonului oficial.
Dan Pascu la finalul competiţiei
-----------
Insucces
Înfrângere la Tg. Mureş
Dacă echipa masculină de volei nu a debutat în sezonul oficial, cea feminină a făcut-o. Sâmbătă, la Tg. Mureş , craiovencele au jucat în prima fază a Cupei României. Trupa pregătită de Berthold Văsuică a fost depăşită cu 3-0 (25–22, 25–23, 25–19) de echipa gazdă şi aşteaptă din postura de outsider partida retur, care va avea loc la Craiova, pe 5 octombrie.
În condiţiile unei deplasări destul de obositoare, dar mai ales a problemelor de lot pe care le avem, a fost un meci la finalul căruia mă pot declara mulţumit de modul în care fetele s-au prezentat şi au tratat această partidă. Sper ca până la jocul retur, de sâmbătă, să ne rezolvăm problemele medicale din lot şi să ne luptăm pentru fiecare minge şi, de ce nu, să ne luptăm pentru accederea în faza superioară a competiţiei.
Pentru SCM Craiova au jucat Florina Chirilov, Sorina Buz, Iulia Derveşteanu, Alexandra Badea, Andreea Smultea, Alexandra Ariton şi Oana Duţă (libero). Au mai jucat: Ramona Postea şi Ana Ghionea. Antrenori: Berthold Văsuică şi Alexandru Cosma.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu, acţiuni grave de şantaj la adresa Universităţii Craiova
- de
- 25 Septembrie 2013
Maidanezii au mai făcut o victimă
- de
- 24 Septembrie 2013
UPDATE VIDEO / Antonie Solomon, condamnat definitiv
- de
- 22 Septembrie 2013
CSU CRAIOVA VA FI EXCLUSĂ DIN COMPETIŢIA FOTBALISTICĂ
- de
- 21 Septembrie 2013
Probleme interminabile în cartierul Brestei de la periferia Craiovei
- de
- 16 Septembrie 2013
OLGUTA, FAPTE GRAVE DE CORUPTIE
- de
- 15 Septembrie 2013
317 hectare de luciu de apă, plimbaţi de la Ana la Caiafa
- de
- 13 Septembrie 2013
Primăria Craiova, acuzată că a dat mită FRF
- de
- 13 Septembrie 2013

