Sunt zile de sărbătoare creştinească, în care oamenii rămân la casele lor şi fac, într-un fel, bilanţul anului care s-a scurs. Sfârşitul acestui an nu este prilej de bilanţuri prea fericite, pentru că a fost un an în care eu, cel puţin, am simţit că nu am trăit, sub presiunea restricţiilor cauzate de pandemie şi a tuturor celorlalte neajunsuri ce derivă de aici.
A fost un an greu în care nu am mai fost eu însumi, în care nu am mai putut să mă desfăşor, ca de obicei, un an în care m-am simţit departe de prieteni şi de colegii de breaslă, scriitori, cu care m-am mai întâlnit doar ocazional – doar cu câţiva dintre ei, fireşte –, având şi ei aceleaşi tristeţi şi nemulţumiri interioare pe care le-am simţit eu, ca un naufragiat într-o lume care, chiar dacă, aparent, există, nu mai e cum a fost.
După părerea mea, nici anul 2021 nu vine sub auspicii prea bune: pandemia va genera o criză economică de proporţii, încă, latentă, iar evoluţiile ulterioare privind sănătatea populaţiei lumii sunt incerte. De aceea, dacă puteţi, bucuraţi-vă acum de sărbătorile creştineşti şi de cele de sfârşit de an, pentru că nu se ştie: mâine, poate fi mai rău!
