Sponsor oficial al
Chiar dacă evită retrogradarea, CS Turnu Severin riscă să nu primească licenţă pentru viitorul sezon din Liga I sau, în cel mai fericit caz, va trebui să-şi dispute meciurile de pe propriul teren la Târgu Jiu. Motivul e legat de lipsa instalaţiei de încălzire a gazonului de la stadionul “Municipal”.
În această situaţie se regăsesc patru echipe din Liga I. Dacă Dinamo şi Rapid se pot muta pe “Naţional Arena”, Viitorul Constanţa şi CS Turnu Severin nu au variante de rezervă în propriul oraş.
Ştiu de situaţia asta, dar cred că se poate rezolva până la finalul campionatului. Mai important e să ne salvăm de la retrogradare.
Gane
“Municipalul” severinean beneficiază de unul dintre cele mai bune terenuri din ţară, în urma amplelor lucrări de modernizare începute în urmă cu trei ani şi jumătate. Costurile totale s-au ridicat la aproximativ patru milioane de euro, incluzând reabilitarea completă a vestiarelor şi tribunelor, montarea a 20.000 de scaune, dotarea arenei cu instalaţie de nocturnă şi tabelă electronică, precum şi înlocuirea suprafeţei de joc. Nu s-au introdus însă şi ţevi subterane pentru încălzirea gazonului, ci doar aspersoare pentru udarea acestuia.
Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF, susţine că a înştiinţat cluburile din timp despre noile prevederi.
Trebuie respectate prevederile din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice. La articolul 39 se specifică faptul că la stadioanele din Liga I este obligatorie funcţionarea instalaţiei de încălzire a terenului, din sezonul 2012/2013. Adică în sezonul în care ne găsim această instalaţie ar trebui să fie funcţională. Noi vom cere la licenţiere procesul-verbal de constatare că au încălzire a terenului. Sunt cluburi precum Dinamo, Rapid, Turnu Severin şi Viitorul Constanţa care nu au în folosinţă un astfel de sistem. Dar pot închiria un alt stadion, care are un astfel de sistem. Am întrebat la fiecare club, unii ne-au spus că sunt în probe, alţii că le au omologate. Pentru licenţiere vor trebui să prezinte documente. Lucrările trebuiau demarate încă de vara trecută. Până la încheierea procesului de licenţiere, la 31 mai, trebuie să fie gata. Până pe 31 martie, cluburile trebuie să facă şi dovada că nu au datorii. Severinul poate juca la Târgu Jiu.
Duru
Au încălzire, dar n-o folosesc din cauza costurilor
Deşi are instalaţie de încălzire subterană, terenul din Chiajna a fost impracticabil la meciul pe care CS Turnu Severin l-a disputat etapa trecută cu Concordia. Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, susţine că mai multe cluburi au încercat să fenteze regulamentul, introducând fire pe sub covorul de iarbă, dar fără a achiziţiona şi instalaţia de încălzire a terenului. Astfel, din sezonul viitor, observatorul de joc va trebui să verifice, înainte de startul meciului, dacă instalaţia funcţionează.
Recomand cluburilor să rezolve problema terenurilor, pentru că din toamnă nu mai pot juca dacă nu au sisteme de încălzire. Şi să nu facă falsuri cu fire trase şi fără instalaţie cumpărată. Pentru că sunt unii care au pus numai firele şi nu au cumpărat instalaţia. Au vrut să păcălească Liga.
Dragomir
LPF va înfiinţa o comisie care va controla dacă stadioanele pe care se vor disputa meciuri din Liga I au sistem de încălzire a gazonului.
Din toamnă, orice echipă, fie că e din Liga I sau nou-promovată, nu mai poate să evolueze fără teren încălzit. O să înfiinţez o comisie care să verifice toate stadioanele, pentru că mă tem că unele cluburi au luat numai firele, şi nu şi instalaţia, care costă în jur de 100.000 de euro. O să mergem în control, o să fac o comisie dură de tot, care să verifice, pentru că noi banii din drepturile TV i-am dat. Din drepturi se pot rupe 100 - 150.000 de euro să îţi faci instalaţia de încălzire a terenului, pentru că îl şi menajezi foarte bine. Cel mai bun gazon la ora actuală din Liga I este cel al formaţiei Astra. Pentru întreţinerea lui cu sistemul de încălzire se cheltuie între 11.000 şi 15.000 de euro pe lună.
Dragomir
PROIECT
Cel puţin o tribună acoperită din 2014
Din sezonul 2014/2015, “Municipalul” severinean va trebui să aibă şi 5.000 de locuri acoperite, pentru a primi licenţă de Liga I.
Mai sunt probleme de acest fel pentru sezonul 2013/2014. În ROAF se specifică faptul că trebuie acoperite 3.000, respectiv 5.000 de locuri pe stadioanele din Liga I, în funcţie de capacitate: 3.000 pentru stadioanele cu capacitate de până în 10.000 de locuri şi 5.000 peste această capacitate. Se vede cu ochiul liber că această cerinţă nu e respectată la mai mult de trei sferturi din cluburi. Ar fi o problemă pentru la anul. În mai 2014 va trebui să constatăm dacă această cerinţă este îndeplinită, pentru a se acorda licenţa în sezonul 2014/2015.
Duru
Distribuie articolul:
Etapă intermediară cu eşecuri
28 Februarie 2013Alte articole
Şi-a însuşit 3,5 miliarde de lei vechi din fondul asociaţiei
- de
- 27 Februarie 2013
Sentinţă indulgentă pentru fiul ex-şefului IJPF Dolj
- de
- 25 Februarie 2013
Comisarul-şef Sâma, 3 ani de închisoare cu executare
- de
- 24 Februarie 2013
Cocaină în vama PF2
- de
- 24 Februarie 2013
Demolatoarea Delta ACM, «arsă» cu 50.000 de lei
- de
- 24 Februarie 2013
Profesorul Gorunescu iese din arest
- de
- 21 Februarie 2013
Deţinut găsit spânzurat în toaleta celulei
- de
- 24 Februarie 2013
Ponea pune «coşul» pe altă grupare de evazionişti
- de
- 21 Februarie 2013
Gruparea Diaconu a ajuns pe mâna procurorilor DNA
- de
- 19 Februarie 2013
Sentinţa în dosarul lui Nicolae Mischie, amânată pentru 4 martie
- de
- 19 Februarie 2013

