Sponsor oficial al
Sportivele legitimate la cel mai activ club de handbal privat din Craiova vor avea emoţii la finalul săptămânii. Junioarele II de la HCM vor juca pe teren propriu în cadrul celui de al treilea turneu naţional al grupei F. Elevele profesorului Ionuţ Ristea vor avea de înfruntat echipele Chimia Rm. Vâlcea, LPS Slatina, CSS Caracal, CS CSCL Sport Caracal şi CSS Rm. Vâlcea. Partidele care vor debuta în această dimineaţă de la ora 9.20 se vor disputa în sala “Ion Constantinescu”. Înaintea turneului amintit, două dintre componentele echipei s-au arătat încrezătoare în şansa de a face pasul la turneul final.
În orice meci din grupă putem fi învingătoarea sau învinse. Este o grupă foarte echilibrată iar noi ne dorim să obţinem rezultate cât mai bune. Trebuie să muncim mai mult pentru a ajunge acolo unde ne dorim.
A declarat ieri, Codruţa Manolache, portarul şi căpitanul formaţiei în cauză
Rezultatele depind de toată echipa. Toate adversarele pe care le întâlnim sunt bune dar noi avem avantajul terenului propriu. O să jucăm în faţa părinţilor, fraţilor, deci o să avem galerie şi asta ne obligă şi mai mult.
A spus şi Teodora Popescu, interul dreapta al HCM
Vor copii pe parchet
Prezenţi alături de fete în faţa media locale, preşedintele clubului, Paul Balint şi antrenorul junioarelor III, Liviu Prica au avut un discurs de oameni cu capul pe umeri şi iubitori de sport.
Nu este cazul să ne lăudăm acum cu ce am făcut sau cu ce facem. Important este să creştem copii pentru Craiova. Să formăm handbaliste care să joace în Polivalentă şi care să ajungă la loturile naţionale, aşa cum de altfel am şi reuşit deja să o facem. Mai mult, ne dorim să oferim copiilor şansa de a descoperii handbalul, să vină să facă handbal, să vadă ce însemnă sportul şi să crească sănătos. Acestea sunt obiectivele noastre primordiale.
Paul Blaint
La rându-i, Liviu Prica, cel care anul trecut a avut un rezultat meritoriu cu echipa de junioare III, care a ajuns la turneul final a spus că încet-încet vor apărea jucătoare care să atragă atenţia, având în pregătire o generaţie cu sportive talentate. De altfel, junioarele III vor putea fi văzute la lucru săptămâna viitoare, atunci când în Craiova se va organiza turneul lor de grupă.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Caz fără precedent la Mehedinţi, învăluit de mister
- de
- 5 Decembrie 2013
Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, în faţa judecătorilor
- de
- 5 Decembrie 2013
Marius Bălu spune că vine apocalipsa la RAAN
- de
- 28 Noiembrie 2013
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013

