Ziua de 3 Martie, potrivit uzanţelor stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite, a fost desemnată câştigătoare pentru a purta blazonul „Ziua Scriitorului”. Fireşte, nu se referă la un scriitor anume, ci, în general, la cei care trăiesc cu patimă şi suferinţă în numele unui ideal iluzoriu – cel al nemuririi, prin scris.
Cei mai mulţi dintre scriitorii de pe această planetă au fost şi sunt săraci. Puţini sunt cei care, în timpul vieţii, reuşesc să-şi facă auzită vocea şi să se impună ca lideri ai unor generaţii. În rest, e suferinţa interioară, mută, a fiecăruia dintre ei, căutarea sensurilor vieţii, sondarea propriilor profunzimi în speranţa redescoperirii permanente a eului interior şi a găsirii unor căi mai directe către sufletele celorlalţi.
Aş asemui scriitorul cu pustnicul care, de bunăvoie, alege să se ducă şi să se roage în deşert, crezând că Dumnezeu îl va auzi şi îl va vedea mai uşor, iar vrednicia se vede în scrisul său, în punerea sufletului pe masă, în faţa tuturor, asumându-şi toate riscurile, dar şi posibilele recunoaşteri ale valorii artistice.
Scriitorul este un suferind pentru a cărui boală nu există leac pământesc, iar cei legaţi de partea materială a vieţii, care îl judecă altfel, pentru că nu îl înţeleg, sunt precum vulpile care, nu numai că nu ajung la struguri, dar nu ştiu nici gustul vinului!...
