Sponsor oficial al
Pentru prima dată în istoria, scurtă, e adevărat, echipei de baschet masculin de la Sport Club Municipal Craiova, se va participa la un puternic turneu în Serbia. Echipa pregătită de Andelko Mandic va pleca astăzi, la orele prânzului, spre Belgrad, unde va disputa primele trei pertide amicale programate.
După ce se va lua masa, se vor îmbarca şi se pleacă spre Belgrad. Este un turneu care ne va prinde foarte bine din mai multe puncte de vedere. Jucăm împotiva unor echipe care provin dintr-o şcoală de baschet extrem de galonată, cu rezultate excepţionale de-a lungul timpului. Pe de altă parte, am ales acest turneu pentru valoarea adversarilor, ca şi pentru a vedea alte săli, alte maniere de arbitraj. Va fi un turneu foarte important, privit prin prisma participării în Liga Balcanică. Cu siguranţă o să avem multe lucruri de învăţat din această experienţă.
A comentat subiectul managerul secţiei de baschet, Marius Toma
Kk Vrsac, primul adversar
Reprezentanţii Băniei vor debuta în meciurile amicale desfăşurate pe pământ sârbesc într-o partidă programată miercuri seara, împotriva formaţiei Kk Vrsac. Joi, elevii lui Andelko Mandic vor întâlni FMP Zeleznik, pentru ca vineri să joace împotriva formaţiei Okk Belgrad.
O să fie meciuri interesante, aşa cum am mai spus. Păcat că nu avem tot lotul valid, dar şi aşa sunt multe plusuri. Nu mă aştept la nicio partidă uşoară, dacă se poate spune aşa. Ce ştim este că cei din Vrsac au o echipă mai tânără, dar sunt foarte arţăgoşi în joc. Nici nu ne dorim meciuri uşoare, pentru că nu acesta era scopul turneului. Vrem adversari care să ne pună probleme şi să ne arate la ce nivel suntem cu pregătirea, ce mai este de făcut. Turneul sârbesc ne va arăta acest lucru. Este foarte bun pentru noi. După cum ştiţi, o să jucăm trei meciuri la Belgrad şi unul la Smederevo. Ultimul meci îl vom avea la Smederevo, după care revenim în ţară, pentru a ne pregăti pentru un alt turneu dificil, cel de la Craiova. Să nu uităm că, pentru prima dată în istoria baschetului craiovean, echipa campioană en-titre vine şi joacă într-un turneu aici. Pentru noi este un lucru bun, dar ne şi obligă, pentru că o să evoluăm în faţa suporterilor noştri şi, după cum au reacţionat la prezentarea echipei, nu vrem să-i dezamăgim.
A mai spus Marius Toma
Mirko Kovac stă peste o lună
În ceea ce priveşte jucătorii accidentaţi, veştile nu sunt prea bune. Asta în sensul în care jucătorul sârb Mirko Kovac se va opera în cursul zilei de mâine la degetul inelar, urmând să fie indisponibil între patru şi şase săptămâni. După cum am anunţat, Kovac s-a accidentat în partida amicală de la Tg. Jiu împotriva formaţiei Energia Rovinari. Jucătorul amintit va fi operat la Belgrad, el plecând în această dimineaţă către capitala Serbiei, după ce, ieri-seară, a participat la prezentarea lotului, în Piaţa Mihai Viteazul.
Mirko a ales să se opereze la Belgrad pentru că acolo are o cunoştinţă la care a mai fost când a avut probleme şi i-a mers foarte bine. Că se operează la Belgrad este mai puţin important pentru noi. Tot ce contează este să facă cea mai bună alegere pentru el şi să revină cât mai repede în teren.
A comentat subiectul Marius Toma
Altfel, în ceea ce priveşte situaţia lui Ionuţ Drăguşin, acesta a plecat până la urmă la un control amănunţit în Bucureşti, deşi lucrurile păreau că sunt ok, după cum, de altfel, chiar jucătorul declarase duminică seara.
Program turneu Serbia
4.09 - Belgrad, sala Megavizura, ora 20, cu Kk Vrsac
5.09 - Belgrad, sala Zeleznik, ora 18, cu FMP Zeleznik
6.09 - Belgrad, sala Megavizura, ora 18, cu Okk Belgrad
7.09 - Smederevo, cu Vizura Smederevo
Program Cupa Craiovei, 11 - 13 septembrie
Miercuri, 11.09 - etapa I
18.00 CSU Asesoft Ploieşti – Energia Rovinari
20.00 SCM “U” Craiova – BCM “U” Piteşti
Joi, 12.09 - etapa a II-a
18.00 BCM “U” Piteşti – CSU Asesoft Ploieşti
20.00 Energia Rovinari – SCM “U” Craiova
Vineri, 13.09 - etapa a III-a
17.00 BCM “U” Piteşti – Energia Rovinari
19.00 SCM “U” Craiova – CSU Asesoft Ploieşti
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
În centrul Craiovei, excremente umane ca într-un WC de gară
- de
- 3 Septembrie 2013
«Ruşine, USL!»
- de
- 2 Septembrie 2013
A murit puiul de leu de la Zoo Craiova
- de
- 30 August 2013
Acuzatii grave aduse Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare
- de
- 26 August 2013
Comandorul Relu Cojocaru, erou al Craiovei
- de
- 28 August 2013
Regele romilor, un bărbat din Băileşti
- de
- 19 August 2013
Paznicul şi mecanicul din Primăria Caraula, bătuţi în timpul serviciului
- de
- 16 August 2013
Moartea lui Florin Piturca, subiect de ancheta în presa din Grecia
- de
- 14 August 2013
14.000 de oameni stau pe uscat
- de
- 20 August 2013
Maiorul Balaure, pus sub urmărire penală de procurorii DNA
- de
- 13 August 2013

