Sponsor oficial al
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă (A.B.A) Jiu au efectuat o nouă acțiune de control în perimetrul carierei Pleșa, județul Gorj, ca urmare a sesizărilor privind calitatea apei evacuate în râul Porcu.
În urma verificărilor din teren, s-a constatat că una dintre societățile care își desfășoară activitatea în carieră a săpat o groapă (1 m adâncime, 8 m lungime, 6 m lățime) destinată colectării apelor de pe amplasament, care ulterior erau evacuate direct în râul Porcu.
Pentru aceste neconformități, societatea a fost sancționată contravențional cu suma de 35.000 lei. Controlul a fost efectuat cu sprijinul Laboratorului de Calitate a Apei din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (S.G.A) Gorj și al cadastristului instituției, fiind realizate și măsurători privind respectarea perimetrului autorizat.
„De menționat este faptul că, după constatarea și sancționarea neregulilor, inspectorii A.B.A Jiu vor sesiza și celelalte instituții abilitate, care, la rândul lor, au atribuții pe legislația de mediu”, a declarat directorul A.B.A Jiu, ing. Daniel Naicu.
Totodată, specialiștii de la Gestiune Integrală, Resurse de Apă (GIRA) vor continua monitorizarea râului Porcu, având în vedere impactul semnificativ al activităților industriale asupra mediului.
Distribuie articolul:
Toți politicienii cerșesc voturile spadasinilor!
19 Septembrie 2025Alte articole
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021

