Sponsor oficial al
Mult aşteptatul show baschetbalistic oferit de echipele Sudului şi Nordului se va derula în această seară în Sala Polivalentă, începând de la ora 18. Până atunci însă, eforturile organizatorilor s-au concretizat într-un program plin de evenimente care mai de care mai atractive, care cu siguranţă vor încânta publicul spectator. De altfel, reacţia iubitorilor de baschet din Bănie a fost promptă, biletele epuizându-se destul de repede. Aşadar, cele 4.250 de locuri ale Polivalentei vor fi ocupate din nou în cazul unui eveniment baschetbalistic, semn că vin vremuri bune pentru echipa de la Sport Club Municipal, cel puţin din punct de vedere al susţinerii publicului.
De altfel, evoluţiile elevilor lui Andelko Mandic au creat această stare de spirit care a atras după sine şi organizarea show-ului de astăzi. Când vine vorba despre echipa locală, nu mai puţin de patru componenţi ai acesteia au întrunit cele mai multe sufragii ale publicului şi specialiştilor în domeniu. Rade Dzambic, Ionuţ Drăguşin, LeVar Seals şi Travis Bureau vor intra primii pe parchet în această seară, alături de reprezentantul BCMU Piteşti, Jones Marcel Xavier. Nordul va fi reprezentat la primul fluier de Wright Jr. Derek Steven (U-Mobitelco BT Cluj-Napoca), Mandache Andrei (Gaz Metan Mediaş), Archie Dominique Donquell (BC Timişoara), Nicoară Titus (Gaz Metan Mediaş) şi Ţibârnă Bogdan (CSM Oradea). Banca tehnică a Sudului va fi asigurată de Andelko Mandic şi Costescu Tudor. Altfel, mai trebuie spus că Seals va participa la consursul de aruncări de trei puncte, iar Bureau la cel de slam-dunk.
Program încărcat pentru suporteri
Federaţia Română de Baschet şi Sport Arena Streetball organizează, în premieră, în cadrul evenimentului «All Star Game 2013», care va avea loc în Sala Polivalentă din Craiova pe 18 martie, o zonă specială pentru fanii care vor participa la spectacolul stelelor din LNBM. Urmând modelul american, această zonă specială, intitulată «Jam Session All Star Game - Craiova 2013», va permite fanilor de toate vârstele să descopere din tainele baschetului, să arunce la coş, să participe la diverse concursuri sau să-şi întâlnească jucătorii preferaţi pentru sesiuni de autografe. Zona specială va fi organizată chiar la intrarea în Sala Polivalentă, atât în afară, cât şi pe holuri, urmând să devină cu siguranţă un punct de atracţie pentru cei peste 4.000 de fani care vor umple tribunele la spectacolul stelar din 18 martie. Pe de altă parte, Federaţia Română de Baschet şi Sport Arena Streetball le rezervă fanilor multe alte surprize pe tot parcursul evenimentului, încercând să transforme evenimentul «All Star Game 2013» într-o adevărată sărbătoare a baschetului masculin românesc. Menţionăm că accesul la «Jam Session All Star Game - Craiova 2013» va fi permis începând cu ora 15, iar participarea este gratuită pentru toţi posesorii de bilete.
Comunicat postat pe site-ul FRB
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
SANDU şi DRAGOMIR, URMĂRIŢI PENAL într-un alt dosar la DNA
- de
- 18 Martie 2013
Bărbaţi duşi la produs în Germania
- de
- 20 Martie 2013
Şi-a plătit Dinel eliberarea?
- de
- 14 Martie 2013
Afro-asiatici clandestini în curtea Ford
- de
- 14 Martie 2013
Bătrână găsită moartă în baie
- de
- 14 Martie 2013
Mii de angajaţi ar putea rămâne pe drumuri
- de
- 13 Martie 2013
ANAF execută silit Şcoala de Fotbal «Gică Popescu»
- de
- 13 Martie 2013
Severin: Muncitorii sezonieri de la uzina de vagoane, trimişi acasă
- de
- 11 Martie 2013
Lupta se mută în instanţă
- de
- 11 Martie 2013

