Sponsor oficial al
Potrivit Mediafax, Antonela Costache, preşedintele Secţiei a II-a Penală de la Tribunalul Bucureşti, şi Viorica Dinu au fost ridicate miercuri seară de procurori şi duse la audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce le-au fost percheziţionate locuinţele. După ce le-au audiat mai multe ore, procurorii DNA au emis pe numele celor două judecătoare ordonanţe de reţinere şi urmează să ceară instanţei arestarea lor preventivă pentru 29 de zile. Potrivit surselor citate, cele două judecătoare ar fi luat mită aproximativ 150.000 de euro.
Judecătoarele ar fi fost cooptate şi pentru soluţionarea altor două dosare. În acelaşi dosar au fost ridicaţi şi duşi la audieri avocaţii Dan Petre şi Ileana Răducu - unul dintre avocaţii lui Dinel Nuţu, soţia lui Dan Petre, care este jurist, precum şi arhivarul Sorin Vasilescu, de la una dintre secţiile penale ale Tribunalului Bucureşti, au mai spus sursele judiciare. Anchetatorii au făcut joi dimineaţă percheziţii la sediul Tribunalului Bucureşti, de unde au ridicat documente şi probe. Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat miercuri percheziţia domiciliară, reţinerea şi arestarea preventivă a judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu. Solicitarea de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării preventive a fost prezentată Secţiei pentru judecători a CSM de Direcţia Naţională Anticorupţie.
Distribuie articolul:
Severinul are din nou puls
17 Martie 2013Alte articole
SANDU şi DRAGOMIR, URMĂRIŢI PENAL într-un alt dosar la DNA
- de
- 18 Martie 2013
Afro-asiatici clandestini în curtea Ford
- de
- 14 Martie 2013
Bătrână găsită moartă în baie
- de
- 14 Martie 2013
Mii de angajaţi ar putea rămâne pe drumuri
- de
- 13 Martie 2013
ANAF execută silit Şcoala de Fotbal «Gică Popescu»
- de
- 13 Martie 2013
Severin: Muncitorii sezonieri de la uzina de vagoane, trimişi acasă
- de
- 11 Martie 2013
Lupta se mută în instanţă
- de
- 11 Martie 2013
S-a aruncat în faţa trenului
- de
- 10 Martie 2013
Hoţii merg de bunăvoie la puşcărie
- de
- 10 Martie 2013
Mama prinţului Leo, judecată pentru înşelăciune
- de
- 10 Martie 2013

