Rotaru, eratele federale, ficțiunea și realitatea

Dacă dorește cineva să aprofundeze subiectul, va constata că prin recentele sale declarații Mihai Rotaru, cronologic, mai întâi conchide că Adrian Mititelu are dreptate în ceea ce susține cu privire la FRF, și abia apoi spune că FRF va trebui să intre în legalitate.

Dacă e de căutat sensuri ascunse în spusele patronului de la CSU, ele nu se prea ivesc, sau poate că Mihai Rotaru e prea subtil. Pentru că n-ai cum să susții altceva dacă citești Motivarea Curții de Apel la decizia de a nu da dreptate Federației acolo unde aceasta nu există. Până să aibă dreptate Mititelu, are dreptate Motivarea. Nu e loc de întors, iar dacă spui altceva, te faci de râs ca patron de club, ca om de fotbal, ca manager care interacționezi zilnic cu legea și ai învățat s-o înțelegi și s-o interpretezi. Dacă ar fi spus orice altceva, MR s-ar fi făcut de râs. Nu a vândut vreun bilet de favoare lui FCU, ci, în plină dispută identitară, a afirmat că adevărul nu poate fi altul decât cel izvorât din documentul Curții de Apel.

Logică e și constatarea că Federația va trebui să-și pună la punct legalitatea. Numai că vorbind de o (i)legalitate datând din 2002, adică de 23 de ani, e destul de greu. Câte Adunări Generale au fost de-atunci încoace? Măcar două pe an, dacă nu trei! Câte decizii s-au luat în aceste AG? De ordinul sutelor, poate al miilor! Sunt greu de îndreptat! Nu înseamnă că Federația va trebui să dispară, ci, măcar după această Motivare, să încerce să pună lucrurile la punct. Și să nu mai funcționeze ca în ultimii 23 de ani.

Numai că în timp ce pe Motivarea Curții de Apel cerneala încă nu se zvântase, o altă cerneală umplea pagini întregi cu punctele de penalizare pe care le va avea în proximul sezon FCU, indiferent de eșalonul în care va evolua. La început douăsprezece. Apoi, printr-o cascadă de erate, ba paisprezece, ba șaisprezece. Se poate merge și până la o sută, și până la o mie, și până la un milion de puncte, iar FCU poate fi trimisă nu în Divizia C, ci și în W,Y,Z, chiar și dincolo de alfabet. Toate acestea sunt un fel de literatură SF, de ficțiuni ale unor scenariști care pot scrie ce vor. Însă Legea vorbește mereu despre realitate, niciodată despre ficțiune!