România – o echipă care se știe pe dinafară

Pe vremuri, făceam concursuri între noi, copiii, să spunem pe de rost echipa lui Ajax, sau a Braziliei, sau a Italiei 82. Cei mai în vârstă turuiau CCA-ul anilor cincizeci, cu Voinescu (Toma) – Zavoda II, Apolzan și așa mai departe, pentru a încheia cu Tătaru I, aripa stângă. Apoi a venit poezia Craiovei Maxima : Lung, Negrilă, Tilihoi, Ștefănescu, Ungureanu…, apoi a Stelei 86, Ducadam – Iovan, Bubescu, Belodedici…., plus următoarele versuri, la fel de bine cunoscute.

Ideea nostalgică de statornicie

De mulți ani, aceste poezioare au cam dispărut, atât în ceea ce privește cluburile, cât și echipele naționale. La cluburi, unul reziliază dimineața, altul semnează la prânz, mai vin încă doi noaptea, la 23:59, în ultima zi de mercato, transferurile fiind înregistrate ”la fotografie”, precum sosirile sprinterilor la 100 de metri plat. Nu e un viciu, e doar o constatare, lumea s-a învățat să trăiască pe repede înainte, nu mai are nimeni nostalgiile rozalii ale statorniciei. La fel e și la echipele naționale, unde ba unul n-a jucat la club, ba altul e accidentat, ba câte și mai câte! Dacă nu credeți, priviți formula Franței de vineri seara, contra Italiei, comparați-o cu cea de la Euro 2024 și veți constata că nu prea seamănă. Probabil că de aceea a și pierdut, 1-3.

Reformatorul conservator

Naționala României contrazice ideea de schimbare perpetuă. Supraviețuiește în absolut aceiași formulă nu doar de la o campanie la alta, ci și de la un selecționer la altul. Mircea Lucescu, reformatorul care atunci când i-a preluat pe tricolori în 1981 a păstrat doar trei titular de la ultimul meci al predecesorului (pe Costică Ștefănescu, pe Aurică Țicleanu și pe Ilie Balaci,) copiază acum la indigo structura lăsată de Edi Iordănescu. Și bine face! Probabil că principalul atu care a dus la victoria cu 3-0 de la Priștina a fost omogenitatea.

Avantajul legăturilor sufletești

În rest, Tottenhamul lui Drăgușin poate fi comparat cu Napoli-ul lui Rrahmani sau Parma lui Man cu Mallorca lui Muriqi. Nu sunt cine știe ce deosebiri, însă noi am avut avantajul constanței, al unor trasee puse de multă vreme la punct, dar mai ales am avut în plus față de kosovari acea legătură sufletească, din care s-a născut locuțiunea verbală de ”Generația de Suflet”. Un antrenor de experiența lui Mircea Lucescu n-avea cum să nu-și dea seama că ideea de bază a selecționatei pe care a preluat-o e coeziunea, o noțiune tot mai rar întâlnită în fotbalul de astăzi.

Dincolo de Transfermarkt…

Probabil că în viitor în alcătuirea selecționatei României vor mai surveni modificări, unele poate chiar luni seara, la meciul cu Lituania, pentru că e greu să joci la 72 de ore distanță în aceeași componență. Dar avem acel nucleu, acea formula de bază, care nu ne dă calitatea de a fi printre marile echipe ale Europei, însă ne conferă ideea de a fi printre cele mai omogene și mai unite. Calități care pot surmonta cote individuale de transfermarkt și dimensiuni fotbalistice individuale care în lipsa ansamblului riscă să se piardă.