România între austeritate și extremism: cine plătește nota?

România se află din nou la o răscruce periculoasă. Sub presiunea deficitului bugetar uriaș, guvernul e nevoit să adopte măsuri de austeritate – adică să taie cheltuieli, să reducă salarii, să mărească taxe. Până aici, poate părea inevitabil. Dar problema reală nu e doar ce se face, ci cine plătește factura.

Dacă tăierile lovesc doar în oamenii simpli – angajați, pensionari, mame cu copii sau întreprinzători mici – atunci riscăm o explozie de frustrare. Iar când oamenii simt că muncesc din greu și sunt tot mai săraci, în timp ce o mână de „băieți deștepți” se îmbogățesc fără rușine, apare un pericol real: derapajul spre extremism.

Istoria recentă ne arată cât de rapid se poate transforma nemulțumirea în furie politică. În Grecia, după criza din 2009, tăierile drastice au dus la ascensiunea partidului radical de stânga Syriza și la apariția unui partid neonazist, Zorii Aurii. În Franța, măsurile de ajustare bugetară au împins milioane spre extreme: fie Marine Le Pen, fie mișcări anarhiste. În Germania, nemulțumirea din Est a dus la creșterea partidului de extremă dreapta AfD. România nu e o insulă.

Ce poate face guvernul nostru pentru a evita o asemenea prăbușire socială? În primul rând, măsurile trebuie să fie corecte și împărțite echitabil. Nu putem cere solidaritate doar de la cei care oricum abia supraviețuiesc. Marii îmbogățiți ai tranziției – cei care au profitat de stat, au luat fabrici pe nimic, au făcut averi uriașe prin combinații cu politicieni – trebuie să contribuie.

Cum? Prin impozit progresiv real, nu simbolic. Prin redeschiderea unor dosare de privatizări frauduloase. Prin taxe suplimentare pe marile averi și profiturile speculative. Și mai ales: prin tăierea risipei de la vârf – sinecuri, consilii de administrație, pensii speciale.

Mai e nevoie și de ceva greu de măsurat: respect. Dacă oamenii simt că sunt mințiți sau sacrificați în timp ce alții își plimbă luxul pe rețelele sociale, încrederea moare. Austeritatea fără justiție duce la ură.

Așadar, dacă România vrea să-și reducă deficitul fără să-și piardă democrația, are o singură cale: să împartă greul cu toți, nu doar cu cei slabi. Altfel, extremismul stă la colț, așteptând doar o scânteie.