Sponsor oficial al

Părinții își smulg părul din cap de frică să nu-și vadă copii topiți pe drumul fără întoarcere al stupefiantelor. Bunici cu părul alb au învățat totul despre cristale, jointuri sau liniuțe după ce fenomenul a scăpat de sub control. La Craiova toată lumea vorbește, toată lumea știe, dar nimeni nu face nimic, iar în acest context, Primăria aduce în centrul orașului toți drogații și traficanții printr-o manevră stupidă care a isterizat zeci de mii de oameni.
Istoria este simplă și are în spate multă prostie, un pic de incompetență și foarte puțină hoție. De patru decenii, pe strada Horia există mai mulți medici de familie care deservesc o zonă amplă din centrul orașului. Atunci când s-a împărțit bogăția, statul a dat fabrici, uzine sau păduri, dar cabinetele medicilor de familie au rămas în proprietatea primăriilor pentru ca nu cumva să se îmbogățească toată lumea.
În urmă cu scurt timp, doctorii au fost anunțați că trebuie să-și ia catrafusele și să plece ca niște chiriași rău platnici care nu mai sunt necesari. Primăria cedează cabinetele lor către Spitalul de Neuro-Psihiatrie, iar această instituție face acolo un centru pentru „adicții”.
Denumirea pompoasă și cu rezonanță progresistă ascunde în spatele ei un centru pentru consumatorii de stupefiante sau traficanții cărora li-se reduce din pedeapsă dacă frecventează un astfel de stabiliment. Practic, în centrul orașului s-ar muta un „magnet” care ar atrage toți traficanții și consumatorii.
Scenariul este simplu: consumatorii care forțați de lege sau de părinți se duc să-și urmeze tratamentul și să scape de dependență. Traficanții îi urmăresc și încearcă să le aducă substanțele dătătoare de speranță utopică și moarte liniștită într-un joc de-a șoarecele și pisica. Acest joc, autoritățile îl mută în mijlocul orașului.
Spitalul avea posibilitatea să facă toată afacerea într-una dintre secțiile aflate la periferie. Acelea ar fi corespuns și cerințelor de securitate, nu ar fi dislocat medici de familie și nici nu ar fi mutat epicentrul stupefiantelor în inima orașului.
În ciuda interesului imobiliar care ar fi putut să ascundă o afacere, combinația cu centrul de drogați din centrul Craiovei este una strict bazată pe prostie. Spitalul de Neuro-Psihiatrie este condus de o doctoriță epidemiolog din Rovinari. Soțul ei lucrează la „spații verzi” în acea simbioză politico-economică dominantă în orașele în care un singur partid dictează viața și moartea, succesul sau deznădejdea.
Femeia ar fi făcut centrul de droguri în altă locație, dar doctorii de acolo s-au opus. În lipsă de variante a cerut primăriei clădirea din centrul orașului și grație relațiilor politice este la un pas de a face această mutare. Consilierii locali, ăia pe care toată lumea i-a votat fără să-i cunoască, urmează să voteze, la rândul lor listele de hotărâri de la partid.
Ar mai fi o speranță. Atât de tare s-au speriat oamenii de perspectiva vecinătății cu stupefiantele încât, ca niciodată, au apărut liste de semnături, afișe cu proteste și telefoane la primărie. Nimeni nu s-ar fi gândit că în timpurile de dezbinare pe care le trăim românii mai pot să se și unească.
Distribuie articolul:
Alte articole
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024

