Belu
Sponsor oficial al
Nu mă pricep la fotbal. Atunci când scriu despre Știința nu mă refer la jucători, la tactică, la chestiuni tehnice. Suporterii, ca și bărbații, sunt împărțiți în două categorii: cei care recunosc și cei care nu recunosc, iar eu fac parte din categoria celor care recunosc faptul că nu se pricep la fotbal. Suporterii caută însă răspunsuri pentru statistica nemiloasă care arată că am ajuns pe ultimul loc și, de multe ori, au tendința să mute jucătorii pe tablă într-un joc al minții.
Ca și data trecută, avem un lot de excepție. Ca și data trecută am visat frumos la Europa, iar apoi am căzut în abis. Acesta este coșmarul oamenilor care au susținut echipa asta pe la tribunale sau prin stadioane rurale. Este coșmarul oamenilor care nu au ales calea cea ușoară.
Tristețea din ultimele săptămâni îmi dă o stare de angoasă în care caut la rândul meu vinovați, dar adevărul este că fotbalul nu are o rețetă. Nu există un antrenor providențial, un manager care să acopere toate situațiile și care să facă în așa fel încât orice ar fi să sărbătorească victoria.
Am văzut antrenori care după un an de glorie au ajuns în mizeria mediocrității. Am văzut echipe campioane care s-au dezmembrat și au fost uitate cu o viteză uluitoare. Dan Petrescu este văzut ca o izbăvire după ce a ajuns de râsul curcilor în China. Reghecampf nu a mai rupt gura târgului din vremea în care făcea reality show pe la televizor. Șumudică face spectacol pe la conferințele de presă, dar rezultatele întârzie să apară atunci când ajunge la câte o echipă.
Adevărul este că exemplele pot să continue la infinit și rezultatele obținute de câte un antrenor țin de momentul potrivit care se aliniază cu lot bun și cu alte zeci de circumstanțe care nu pot să fie controlate.
Neputând să fie controlate toate aceste circumstanțe este greu de luat o decizie, iar lamentările ulterioare sunt de prisos. Ceea ce știu este că Știința cu Trică la timonă a avut cea mai lungă serie de victorii. Cumva, Eugen a plecat de la Craiova după o promovare de poveste, iar acum sunt sigur că destinul l-a adus înapoi pentru a închide un cerc.
Sunt aproape sigur că o să reușim să scăpăm de retrogradare. Și mi-aș dori ca măcar odată să nu schimbăm nimic după aceea. Mi-aș dori să știu că în sezonul viitor rămâne la comandă echipa care ne salvează acum.
În teorie nu avem cum să retrogradăm atunci când în teren avem jucători pe care s-ar bate mai toate echipele din Superligă. În practică s-a mai întâmplat. Cu toate astea sunt optimist. Am început anul visând la Europa și sperând un play-off. Trăim vara cu emoțiile unor coșmaruri de matineu.
Avurăm parte de puține bucurii, așa cum spune și imnul. Poate este de la temperamentul nostru vulcanic. Poate așa ne este scris. De la Pobeda Prilep încoace am început fiecare campionat cu vise mari și am terminat cu amețeli. Poate ar fi cazul să începem de la anul cu precauție și să vedem ce poate să se întâmple, dar cu siguranță până atunci avem cinci meciuri ca niște finale. Cinci meciuri în care o să jucăm împotriva tuturor, pe rând sau deodată.
Sâmbătă avem meci cu miliția. Peste trei zile jucăm la cea mai de partid echipă din România. Urmează echipa de suflet a lui Boc de la Cluj și încheiem cu echipa care poartă numele străin al unui oraș românesc. Toate sunt grele și la toate o să avem arbitraje potrivnice și scandaluri provocate de dușmani. Cu toate astea sunt optimist și sper ca pe 11 mai să avem parte de una dintre acele puține bucurii care nu țin de nunți.
